Provocarea Benadryl pe TikTok – tinerii sunt încurajați să ia supradoze de antihistaminice. Consecințele pot fi fatale, avertizează medicii

  • Publicat:
Provocarea Benadryl pe TikTok - tinerii sunt încurajați să ia supradoze de antihistaminice. Consecințele pot fi fatale, avertizează medicii
Sursa foto: Shutterstock @sarah Tee

Provocarea Benadryl pe TikTok, care a luat amploare în special în Canada și SUA, îi îngrijorează pe medici. Aceștia avertizează că tinerii care acceptă provocarea Benadryl pe TikTok – respectiv de a lua o doză mult mai mare decât este recomandată – se expun unui risc crescut de halucinații, convulsii, leziuni cerebrale sau chiar infarct.

O adolescentă de 15 ani din America a decedat în urma unei supradoze din acest medicament. Ea a suferit un infarct care i-a fost fatal.

De asemenea, medicii au observat în ultima perioadă din ce în ce mai multe cazuri de intoxicație cu Benadryl la tineri care acceptă această provocare pe TikTok.

Benadryl este un medicament care are în compoziție substanța activă numită difenhidramină. Aceasta are efect antihistaminic și este utilizată în tratamentul alergiilor. Medicamentul este utilizat, totodată, pentru tratamentul insomniei, datorită proprietăților sedative puternice, dar și în unele forme de Parkinson sau pentru stările de vomă cauzate de răul de mișcare.

Provocarea Benadryl pe TikTok – simptomele intoxicației cu acest medicament

Provocarea Benadryl pe TikTok presupune ingerarea unor supradoze din acest medicament pentru inducerea halucinațiilor, similare în cazul injectării de droguri.

Medicii spun că tinerii se expun unui risc crescut în ceea ce privește sănătatea lor, mai ales că medicamentul respectiv nu necesită rețetă de la medic și poate fi ușor achiziționat din farmacii.

Printre simptomele tipice intoxicației cu acest medicament se numără:

  • somnolența
  • dezorientarea
  • halucinațiile
  • dilatarea pupilelor
  • gura uscată
  • vederea în ceață
  • retenția urinară
  • constipația
  • în cazurile severe, convulsii, ritm cardiac accelerat, accident vascular cerebral sau infarct

Reprezentanții platformei TikTok au anunțat că au eliminat orice conținut cu referire la acest medicament.

Provocarea nucșoară pe TikTok

Nu este însă prima provocare periculoasă lansată pe această rețea de socializare.

Nu este prima și, foarte probabil, nici ultima provocare periculoasă adresată tinerilor pe TikTok, spune dr. Hina Talib. Această rețea de socializare este mediul perfect pentru a disemina astfel de practici extrem de periculoase cosmetizate în trenduri populare, provocatoare, pe muzică atractivă pentru generația Z, adică tinerii care au acum între 14 și 23 de ani.

Anul trecut, utilizatorii au lansat „provocarea nucșoară pe TikTok”, prin care se încuraja consumul excesiv de nucșoară, tot datorită efectului său potențial halucinogen. Concret, utilizatorii erau încurajați să bea un pahar de lapte sau de apă cu 2-4 linguri de nucșoară și apoi să spună pe TikTok cum s-au simțit.

Potrivit American Association for Clinincal Chemistry, este nevoie de doar 20 de grame de nucșoară pentru a face intoxicație. Simptomele pot apărea la 3-6 ore după ingerarea condimentului și pot persista 12 până la 24 de ore.

În jurnalul Toxicology este descris cazul unei fete de 13 ani care a consumat 15-24 de grame de nucșoară măcinată și a fumat două țigări cu marijuana. Tânăra prezenta comportament neobișnuit, agitație, tulburări de vedere, halucinații senzoriale, dureri de cap, somnolență, slăbiciune musculară și ataxie (pierderea echilibrului). Ea a fost salvată la timp de medici, care i-au administrat 50 de grame de cărbune activ.

Manifestările intoxicației cu nucșoară includ: agitație, hipotermie, gură uscată, halucinații, somnolență profundă, comă sau chiar deces.

Uleiul de miristicină din nucșoară este cel care determină aceste reacții adverse, substanța regăsindu-se și în anason.

Surse:

https://www.fda.gov/drugs/fda-drug-safety-podcasts/fda-warns-about-serious-problems-high-doses-allergy-medicine-diphenhydramine-benadryl

https://bcmj.org/blog/tiktok-benadryl-challenge-alert-physicians?#a3

https://www.healthline.com/health-news/benadryl-challenge-on-tiktok-is-dangerous-experts-say#The-dangers-of-viral-challenges

https://www.checkupnewsroom.com/tiktok-videos-encourage-viewers-to-overdose-on-benadryl

https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1081/CLT-100102020?journalCode=ictx19

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult