Puterea vindecătoare a florilor: ghioceii tratează demenţa!

Publicaţia dailymail.co.uk a adus în atenţia cititorilor capacitatea de vindecare a florilor, poate insuficient exploatată încă.
  • Publicat:
Puterea vindecătoare a florilor: ghioceii tratează demenţa!

Publicaţia dailymail.co.uk a adus în atenţia cititorilor capacitatea de vindecare a florilor, poate insuficient exploatată încă.

Nu este o noutate că florile au fost folosite de strămoşii noştri ca remedii tradiţionale, la fel de bine cum ele sunt utilizate, în prezent, sub formă de produse farmaceutice pentru tratarea diferitelor boli nu aşa de grave.

Însă, de curând a fost remarcată puterea vindecătoare a florilor chiar şi în cazul unor maladii severe, cum ar fi cancerul.

Ce face ca esenţele chimicale din flori să fie atât de puternice – aşa încât să influenţeze funcţiile complexe ale creierului, de exemplu – este încă neclar.

Cel mai probabil acest fenomen este datorat procesului sofisticat prin care florile atrag polenizatorii sau se apără în faţa acarienilor sau a insectelor.

Oricum, se pare că multe dintre florile existente vindecă afecţiuni profunde, iar azi o să vă prezentăm Ghiocelul:

Alb şi firav, ghiocelul prevesteşte sfârşitul iernii şi, mai mult, poate fi un adevărat medicament pentru corp… bineînţeles şi pentru suflet când sunt este oferit cadou.

Utilizare tradiţională:

Bătrânii foloseau ghioceii pentru ameliorarea durerilor de cap, în calitate de analgezic şi ca antidot în cazuri de otrăvire.

Utilizări moderne:

Ghiocelul este utilizat în laboratoare medicale pentru prepararea medicamentelor care tratează demenţa, în formele sale uşoare sau moderate.

Galantamina conţinută de bulbul ghiocelului creşte nivelul de acetilcolină, o substanţă chimică din creier implicată în transmiterea mesajelor de la celulele nervoase.

Mai mult, Alzheimerul este asociat cu scăderea nivelului de acetilcolină, iar galantamina îmbunătăţeşte memoria, încetinind declinul cognitiv.

“La început, această substanţă miraculoasă, galantamina a fost testată pentru vindecarea afecţiunilor oculare şi a tulburărilor gastrice şi cardiace. Abia în 1980 am descoperit potenţialul de vindecare în cazurile precum demenţă”, a declarat doctor Melanie-Jayne Howes, de la “Grădina Botanică Regală”.


 

Urmărește CSID.ro pe Google News