Te-ai gândit ce impact au expresiile tale faciale pentru cei care te întâlnesc? Ce anume îi determină să te considere o persoană pe care se pot baza sau nu? Un studiu recent ne dezvăluie cât de importante sunt ridurile din jurul ochilor în impresia pe care o facem celor care ne întâlnesc.
Ridurile din jurul ochilor spun multe desore tine
Nu mai folosi anticearcănul şi crema de ochi: oamenii de ştiinţă tocmai ne-au oferit motive documentate şi serioase să ne apreciem ridurile. Potrivit unui studiu recent realizat la Western University din Ontario, ridurile din jurul ochilor fac ca zâmbetul şi încruntarea să pară mult mai reale. Iar acest fapt ne ajută, se pare, să relaţionăm emoţional cu cei din jurul nostru mult mai profund, spun cercetătorii.
Studiul, publicat în revista Emotion, se focusează pe marker-ul Duchenne, o caracteristică oferită de un muşchi facial care “îngustează ochii, ridică obrajii şi cauzează riduri în jurul ochilor”, au scris autorii în studiu. Acest marker Duchenne este important în exprimarea anumitor expresii faciale ale emoţiilor: zâmbetul, dar şi expresii ale durerii sau tristeţii.
Experţii spun că există un motiv întemeiat. Ei au recrutat 28 de participanţi la studiu şi le-au arătat fotografii cu expresii faciale, unele cu, altele fără efectul Duchenne. În urma studiului au descoperit că “zâmbetele Duchenne” şi “expresiile triste Duchenne” sunt mult mai sincere şi mai intense decât cele în care nu se ridică obrajii, nu se îngustează ochii şi nu apar ridurile din jurul ochilor. Acest tip de a judeca fotografiile apare la nivelul subconştientului, spun specialiştii. Folosind un device binocular şi o tehnică denumită “rivalitate vizuală”, cercetătorii le-au arătat participanţilor două fotografii simultan, una fiecărui ochi. Acest tip de “rivalitate vizuală” forţează creierul să alterneze între cele două imagini, iar acesta are tendinţa de a se focusa mai mult pe imaginea pe care o percepe ca fiind mai relevantă.
Creierul alege pozele în care apar riduri
Participanţii la studiu au fost puşi să apese butonul care corespunde fiecărei imagini pentru a contoriza cât de des, pe durata a 40 de secunde, aceştia percep fie una, fie ambele imagini. Rezultatele au arătat că atunci când două fotografii au fost puse în acelaşi timp – una cu efect Duchenne, alta fără – creierul participanţilor s-a focusat pe cea cu efectul Duchenne.
Nour Malek, autorul principal al studiului a declarat că descoperirile evidenţiază “un potenţial limbaj universal” pentru descifrarea emoţiilor umane şi a sincerităţii. Identificarea marker-ului Duchenne poate fi o modalitate prin care oamenii îşi dau seama dacă zâmbetul unui străin este sincer şi dacă pot avea încredere în acesta.
Daniel Messinger, profesor de psihologie la Universitatea din Miami şi co-autor al studiului, e de părere că: “De pe vremea lui Darwin, oamenii de ştiinţă s-au întrebat dacă există un limbaj al expresiilor faciale. Iar acest studiu sugerează că o cheie a acestui limbaj este îngustarea ochilor “.
Acum este pentru prima data când marker-ul Duchenne a fost legat de sinceritate emoţiilor ce exprimă fericirea sau tristeţea, dar nu este pentru prima dată când a fost studiat de oamenii de ştiinţă. Şi în studiile anterioare a fost asociat cu extrovertirea, cu faptul că acea persoană este plăcută şi considerată de încredere.
Aşa că, data viitoare când cineva îţi spune că ridurile din jurul ochilor îţi oferă personalitate, ei bine, zâmbeşte! Se pare că aceste riduri – numite şi “talpa gâştei” – comunică celorlalţi ceva mult mai important decât o pot face vorbele: că eşti o persoană, plăcută şi veselă! Iar oamenii, la nivel subconştient, percep îţi percep aceste calităţi, considerându-te de încredere.
Sursa: health.com