Robbie Williams vrea să-şi mărească familia

Cântăreţul britanic Robbie Williams, în vârstă de 41 de ani, a declarat într-un interviu pentru un post de radio din Perth, Australia, că el şi soţia sa ar fi extrem de încântaţi dacă ar avea un al treilea copil, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Robbie Williams vrea să-şi mărească familia

Cântăreţul britanic Robbie Williams, în vârstă de 41 de ani, a declarat într-un interviu pentru un post de radio din Perth, Australia, că el şi soţia sa ar fi extrem de încântaţi dacă ar avea un al treilea copil, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Artistul are deja doi copii cu soţia sa, actriţa Ayda Field – Theodora Rose, în vârstă de doi ani şi zece luni, şi Charlton Valentine, în vârstă de nouă luni.

„Doamna vrea un al treilea, deci suntem cumva în negocieri acum… ştim cu toţii cum se termină”, a declarat artistul.
„Îmi place rolul de tată”, a mai spus acesta în timpul interviului.

De asemenea, vorbind despre cei doi copii ai săi, Robbie a spus că fiica sa îi calcă pe urme: „Este o artistă. Cântă, dansează şi îmi topeşte inima, ce mai pot spune?”.
Williams a mai declarat în acest interviu că viaţa de familie îl ajută să rămână cu picioarele pe pământ.

Artistul susţine în prezent o serie de concerte în Australia, în cadrul turneului „Let Me Entertain You”.
În timpul aceluiaşi turneu, pe 17 iulie, Robbie Williams a susţinut un concert în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
Robbie Williams s-a bucurat de un succes uriaş după ce a părăsit grupul Take That, lansând o serie de albume şi de single-uri precum „Angels” şi „Millennium” şi semnând un contract cu casa EMI în 2002, în valoare de mai multe zeci de milioane de dolari. Însă, în momentul în care albumul său „Rudebox” a fost lansat în 2006 – urmat de „Reality Killed the Video Star” în 2009 -, Robbie

Williams era considerat o prezenţă tot mai ştearsă în peisajul muzicii pop britanice şi eşuase în încercarea sa de a se impune pe piaţa muzicală americană.

În 2010, Robbie Williams s-a reunit cu foştii lui colegi din grupul Take That, alături de care a înregistrat albumul de mare succes „Progress”, promovat printr-un turneu extrem de profitabil în 2011. Cântăreţul spune că această experienţă l-a ajutat să îşi recapete încrederea în propriile forţe, convingându-l de faptul că încă mai poate să aibă succes susţinând concerte pe stadioane mari, în calitate de artist solo.

Artistul britanic şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, „Under the Radar Volume 1”, la începutul lunii decembrie 2014.

Urmărește CSID.ro pe Google News