Conform Mediafax, un soi de banane, modificate genetic pentru a conţine vitamina A, va fi testat clinic în Statele Unite ale Americii, înainte de a fi cultivat în scopuri comerciale în Uganda, au precizat oamenii de ştiinţă din Australia.
Creat de Queensland University of Technology, cu sprijinul fundaţiei Bill şi Melinda Gates, acest soi de banane modificate genetic prezintă o concentraţie de beta şi alfacaroten, care sunt transformate în vitamina A, superioară bananelor din Africa.
Testele clinice vor începe peste şase săptămâni, pentru a măsura concentraţia de vitamina A din organismul pacienţilor voluntari.
„Carenţele de vitamina A ucid între 650.000 şi 700.000 de copii pe an, în toată lumea (…) şi cel puţin 300.000 de copii îşi pierd vederea”, a subliniat coordonatorul proiectului, profesorul James Dale.
Dacă noul soi de banane va primi undă verde, cultivarea în scopuri comerciale a acestuia în Uganda ar putea începe în 2020.