Şanse la viaţă egale pentru pacienţii cu leucemie, indiferent de spitalul în care sunt trataţi

În luna octombrie, Guvernul României a aprobat elaborarea unui subprogram destinat bolnavilor de leucemie acută în cadrul Programului Naţional de Oncologie.
  • Publicat:
Şanse la viaţă egale pentru pacienţii cu leucemie, indiferent de spitalul în care sunt trataţi

În luna octombrie, Guvernul României a aprobat elaborarea unui subprogram destinat bolnavilor de leucemie acută în cadrul Programului Naţional de Oncologie.

Noul subprogram este finanţat din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate şi în cadrul său sunt decontate testele imunofenotipice, citogenetice şi de biologie moleculară pentru diagnosticarea leucemiilor acute.

Analizele necesare diagnosticării corecte şi în profunzime a leucemiilor şi a altor tipuri de cancer limfatic, precum şi cele necesare monitorizării pe parcursul tratamentului, nu erau incluse în programele naţionale sau pe lista analizelor decontate de CNAS. Până acum, practic, era o fisură  majoră între momentul diagnosticării primare cu o formă de cancer limfatic şi momentul stabilirii tratamentului adaptat tipului de cancer.

Ministerul Sănătaţii a declarat, printr-un comunicat de presă, că de acest subprogram vor beneficia, anual,  în medie 800 de pacienţi cu leucemie acută.

“Misiunea noastră nu se încheie aici. Vom avea grijă ca soluţia să nu rămană doar pe hârtie. Va fi stabilită procedura prin care pacientului cu leucemie, din orice spital din ţară, i se vor trimite probe de sânge în Centrele Regionale de diagnostic din Bucureşti, Timişoara sau Iaşi, pentru stabilirea exactă a tipului de cancer lifatic şi urmărirea bolii minime reziduale.” a afirmat Carmen Uscatu, preşedinte Asociaţia Dăruieşte Viaţă.

“După mai multe discuţii şi două  întâlniri cu Ministrul Sănătăţii, dl Nicolae Bănicioiu, am reuşit să ajungem la un acord, pentru a rezolva situaţia bolnavilor de leucemie. În momentul de faţă, prin hotărârea Guvernului de elaborare a unui subprogram destinat bolnavilor de leucemie acută se poate asigura un circuit complet şi coerent de diagnosticare şi tratament al bolilor oncologice. Acest lucru are drept efect pe termen lung, creşterea ratei de supravieţuire, dar si folosirea eficientă a bugetului alocat programelor de oncologie, prin diagnosticarea precoce şi corectă şi tratarea, cu costuri mult mai mici decât până acum, a leucemiilor” a declarat Oana Gheorghiu, vicepreşedinte Asociaţia Dăruieşte Viaţă.

Efectuarea acestor analize reprezintă un progres foarte important pentru pacienţii cu leucemie acută deoarece permite stabilirea unui diagnostic corect şi încadrarea pe grupe de risc, adică alegerea unei terapii adaptate riscului şi identificarea precoce a pacienţilor care trebuie să primească transplant medular. De asemenea aceste analize permit urmărirea răspunsului la terapie şi depistarea celulelor leucemice reziduale” a declarat Prof. dr. Daniel Coriu – Directorul Centrului de Hematologie şi Transplant medular, Institutul Clinic Fundeni.

Este cea de-a doua victorie a  membrilor fondatori ai asociaţiei Dăruieşte Viaţă în lupta cu autorităţile, după ce,  în 2011, au reuşit să schimbe Ordinul 50/2004, o lege nedreaptă prin care bolnavii care aveau nevoie de tratament în străinătate erau condamnaţi să aştepte luni de zile un răspuns de la autorităţi, timp în care mulţi se stingeau.

Urmărește CSID.ro pe Google News