Stiliştii americani au realizat un top al regulilor de stil care vor rămâne valabile întotdeauna, printre acestea numărându-se şi modul în care trebuie purtat denimul sau lenjeria de corp, scrie Mediafax.
Una dintre reguli face referire la cum purtăm denimul. Deşi nu se va demoda niciodată, stiliştii spun că nu este bine să îmbraci haine din denim din cap până în picioare, decât dacă intenţionezi să participi la un rodeo sau să iei lecţii de echitaţie.
Pijamaua este o costumaţie destinată exclusiv somnului, cel mult pentru a lenevi prin casă, şi, indiferent cât de frumoase, sexy, sofisticate sau elegante ar fi, aceste piese nu ar trebui să fie expuse public, spun stiliştii.
În China, însă, sunt regiuni unde pijamaua este o costumaţie de stradă, aşa că nu trebuie să te mire dacă vezi tinere plimbându-se la ceas de seară în pijamale pufoase, viu colorate.
O altă regulă de stil este să nu laşi să se vadă dunga chilotului prin fustă sau prin pantaloni. Pantalonii mulaţi sunt sexy, dar tot farmecul dispare în cazul în care lenjeria de corp nu este suficient de fină pentru a rămâne „intimă”.
În acest sens, stiliştii recomandă purtarea unei lenjerii de corp fără cusături care să iasă în evidenţă.
„Nu purta alb la o nuntă, decât dacă este nunta ta!” – este o regulă de stil care trebuie respectată. Deşi multe dintre invitate şi-ar dori să iasă în evidenţă, atunci când îşi aleg ţinuta ar trebui să îşi amintească faptul că, în acea zi, este rândul miresei să strălucească.
Astfel, în semn de respect, ar trebui să îmbrace o altă culoare.
Eleganţa este un semn de bună creştere, dar şi aceasta trebuie adaptată în funcţie de ocazie. Mai rău este însă dacă eşti lipsit de eleganţă. Astfel, puţin dichis nu strică niciodată, chiar şi atunci când faci activităţi înscrise în rutina zilnică. În plus, vei câştiga apreciarea celor din jur.
O ultimă regulă, şi cea mai importantă, spun stiliştii, este regula confortului. Evită să porţi haine sau accesorii care te fac să te simţi mai puţin confortabil, chiar dacă acestea se înscriu în cele mai recente tendinţe ale modei.
Până la urmă, dincolo de aspectul estetic, importante sunt încrederea în sine şi confortul.
Citeşte şi: Dr. Oz: 10 paşi pentru un nou “tu” în 2013
Iti place stilul Gossip Girl? Invata-l!