Statisticile recente ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sunt extrem de îngrijorătoare: 8 milioane de persoane îşi pierd anual viaţa din cauza cancerului, iar una dintre cauzele acestei situaţii grave este depistarea bolii în stadii avansate.
“Am remarcat o creştere a numărului de cazuri de cancer de prostată, asociat cu înaintarea în vârstă. De asemenea, cancerul de plămâni este şi el frecvent, din cauza fumatului. Diagnosticăm des şi cancere de sân, dar incidenţa lor este constantă la acest moment. Cancerul de col uterin este în scădere graţie programelor de screening şi controalelor regulate la care apelează femeile. Dacă ne referim la România, în multe situaţii, cancerele sunt foarte agresive pentru că de obicei bolnavii ajung la medic atunci când boala este deja în stadiu avansat”, spune dr. Ozlem Er, specialist oncolog.
În aceste condiţii, recomandările forului mondial al sănătăţii vizează detectarea precoce a bolii care oferă şanse maxime de vindecare. Una dintre metodele performante de depistare a tumorilor maligne este scanarea corporală completă prin RMN. Aceasta are multiple beneficii pentru orice persoană care doreşte informaţii precise despre starea de sănătate.
Scanarea organismului nu presupune iradiere, nu doare, oferă imagini de mare acurateţe ale diverselor organe şi sisteme şi este recomandată mai ales pacienţilor care s-au confruntat cu afecţiuni maligne în familie. Printr-o examinare RMN pentru întregul corp, se obţin imagini foarte detaliate, astfel încât, de multe ori, se pot observa lucruri care nu sunt evidenţiate radiologic sau prin alte teste, cum ar fi o ecografie.
“În prezent, este o metodă de neînlocuit în evaluarea tumorilor maligne de os şi de ţesut moale pentru că dă posibilitatea medicului să obţină date de mare rezoluţie în 3 planuri diferite asupra localizării şi dimensiunii tumorii, cât şi asupra proximităţii faţă de structuri critice pentru vase de sânge sau nervi”, spune profesorul doctor Harzem Ozger, medic în cadrul clinicilor Acibadem şi profesor la Universitatea de Medicină din Istanbul.
Sedentarismul este o altă “maladie” a acestui secol, dar riscurile sale sunt enorme pentru sănătate: pe lângă faptul că provoacă boli cardiovasculare, lipsa activităţii fizice poate duce la creşterea riscului de cancer renal cu 77 la sută şi al celui de vezică urinară cu 73 la sută, se arată într-un studiu recent al oncologilor americani. În aceste condiţii, o scanare completă prin rezonanţă magnetică este recomandată tuturor celor care stau mult pe scaun, merg doar cu maşina sau fac sport extrem de rar. Primul aparat de rezonanţa magnetică a fost folosit în lume în 1980 şi de atunci până astăzi, milioane de oameni au apelat la această investigaţie extrem de sigură. La ora actuală, dispozitivele folosesc softuri extrem de performante care permit scanarea întregului corp în doar 45 de minute.