O pastilă cu administrare zilnică ar putea fi prescrisă persoanelor care consumă cantităţi mari de băuturi alcoolice cu scopul de a le ajuta pe acestea să îşi învingă dependenţa de alcool, au anunţat cercetătorii din Marea Britanie, citaţi de dailymail.co.uk.
Tableta, comercializată sub denumirea Nalmefene, ar putea fi prescrisă în viitorul apropiat persoanelor alcoolice, a precizat National Institute of Health and Care Excellence (Nice) din Marea Britanie, în noul ghid de recomandări al acestei organizaţii.
Aproximativ 600.000 de persoane din Anglia şi Ţara Galilor ar putea beneficia de acest medicament în lupta lor contra dependenţei de alcool.
Medicamentul reduce pofta de alcool a unei persoane, prin controlarea mecanismului cerebral de recompensare.
Potrivit noului ghid de recomandări întocmit de organizaţia Nice, medicamentul Nalmefene va reprezenta o opţiune medicală viabilă şi puţin costisitoare pentru persoanele care consumă cantităţi mari de alcool, dar el nu va fi prescris în cazul persoanelor care necesită o detoxifiere imediată.
Experţii britanici consideră, de asemenea, că noul medicament va putea fi prescris acelor persoane alcoolice care au realizat deja primii paşi spre vindecare, după ce au solicitat ajutor medical de specialitate.
Sursa: Mediafax