Scarlett Johansson s-a căsătorit cu jurnalistul francez Romain Dauriac, în cadrul unei ceremonii secrete, care a avut loc în septembrie, imediat după ce actriţa americană a născut-o pe Rose Dorothy, primul copil al cuplului.
O sursă apropiată cuplului a confirmat pentru The New York Post că Scarlett Johansson şi Romain Dauriac s-au căsătorit într-o ceremonie intimă, pentru că ambii şi-au dorit ca acest moment să fie unul privat.
Nunta ar fi avut loc într-o locaţie naturală din statul Colorado, SUA, imediat după naşterea fetiţei cuplului, Rose.
Scarlett Johansson, în vârstă de 30 de ani, este logodită cu jurnalistul francez Romain Dauriac – proprietarul unei agenţii de publicitate, în vârstă de 32 de ani -, din septembrie 2013. Relaţia acestora a început în anul 2012.
Scarlett Johansson a fost căsătorită cu actorul canadian Ryan Reynolds, din 2008 până în 2011. Artista americană a avut apoi o relaţie de câteva luni cu actorul american Sean Penn.
Sursa. Mediafax