Semnul banal de pe unghia unei femei care s-a dovedit a fi cancer. Medicii i-au spus inițial că sunt sub 1% șanse să fie malign

  • Publicat:
Semnul banal de pe unghia unei femei care s-a dovedit a fi cancer. Medicii i-au spus inițial că sunt sub 1% șanse să fie malign
Foto; Shutterstock

O femeie de 25 de ani a descoperit că are o formă rară de cancer după ce și-a verificat un semn de pe unghie ce inițial părea banal.

Femeii i-a apărut semnul când avea 16 ani și a crezut în toți acești ani că este vorba de o aluniță. Atunci când a mers la medic să-l verifice, a descoperit însă că este vorba de melanom subunghial – o formă de cancer sub unghii.

Femeia din Virginia, SUA, și-a spus povestea într-un videoclip devenit viral pe TikTok.

Foto; TikTok

„Am semnul acesta de 10 ani și am crezut că este doar o dungă sub unghie. Este, de fapt, cancer”.

Tânăra spune că inițial, semnul apărut pe unghie avea o culoare mai deschisă, iar cu timpul, acesta a devenit mai închis la culoare, căpătând o nuanță de maro, potrivit Newsweek.

Ea spune că deși a mers deseori la medici pentru că era sportivă, nimeni nu a observat semnul de pe unghie până în 2014, când un medic i-a spus că este „neobișnuit” și să îl verifice în cazul în care acesta crește. Medicul dermatolog i-a spus fetei la acea perioadă că sunt șanse sub 1% de a fi cancer, așa că nu i-a făcut biopsie.

„Nu mă durea deloc, așa că am crezut că este o aluniță, pentru că așa mi s-a spus, că cel mai probabil este o aluniță sub unghie”, spune tânăra.

„Aveam cancer în stadiul 0”

La insistențele unei prietene, ea a decis să-și facă o biopsie, aflând astfel că este vorba de cancer în stadiul 0.

„Am fost informată că acest cancer poate sta in situ (Stadiul 0) timp de 10-13 ani până la ajungă la stadiul 1”, spune ea.

Fata a suferit o intervenție prin care medicii i-au înlăturat patul unghiei, lăsându-i o cicatrice neplăcută în locul unde trebuia să fie unghia. Ea nu a avut nevoie de amputarea degetului sau alte tratamente.

Chiar dacă tânăra s-a vindecat, ei îi este teamă că melanomul ar putea reapărea undeva pe piele.

Urmărește CSID.ro pe Google News