Semnul neobișnuit că suferi de depresie. Mulți cred că n-au dormit bine, dar ADEVĂRUL îi sperie

Multe persoane nu văd o asociere între acest simptom comun și depresie. Din păcate, durerile de cap dimineața sunt un semn de depresie și anxietate, arată cercetările.
  • Publicat:
Semnul neobișnuit că suferi de depresie. Mulți cred că n-au dormit bine, dar ADEVĂRUL îi sperie
Foto: envato

Multe persoane nu văd o asociere între acest simptom comun și depresie. Din păcate, durerile de cap dimineața sunt un semn de depresie și anxietate, arată cercetările.

În mod normal, multe persoane cred că atunci când se trezesc cu dureri de cap dimineața, acestea sunt din cauză că nu au dormit bine. Într-adevăr, lipsa somnului de calitate poate produce dureri de cap, dar acesta nu este singura cauză din spatele lor.

În urma unui sondaj la care au luat parte 18,980 participanți s-a descoperit că factorii semnificativi asociați durerilor de cap dimineața erau anxietatea și depresia.

„Durerile de cap dimineața afectează 1 din 13 persoane din populația generală. Durerile cronice de cap apărute dimineața sunt un indicator major pentru tulburările depresive și tulburările de insomnie. Contrar a ceea ce s-a sugerat anterior, aceste dureri nu sunt specifice doar tulburărilor de somn”, a spus Dr. Maurice M. Ohayon.

Depresia, anxietatea și somnul inadecvat nu erau singurii predictori ai durerilor de cap. Dr. Ohayon menționează și consumul de alcool, hipertensiunea și tulburările de somn.

„De asemenea, am descoperit o asociere pozitivă între consumul de alcool- cel puțin șase băuturi pe zi- și durerile de cap apărute dimineața, dar și între consumul de medicație cu anxiolitic și durerile de cap”.

Subiecții care foloseau substanțe psihoactive erau de două ori mai predispuse să raporteze dureri de cap dimineața.

Pe lângă aceste tulburări, s-a descoperit că subiecții cu hipertensiune sau boli musculoscheletale aveau un risc crescut să raporteze dureri de cap dimineața. Schimbările privind valorile tensiunii pot produce și ele dureri de cap.

Pe lângă tulburările de somn, disomnia și sindromul picioarelor neliniștite erau și ele asociate durerilor de cap apărute dimineața. Sindromul picioarelor neliniştite este o condiţie în care o persoană simte un disconfort accentuat la nivelul picioarelor, mai ales seara când se întinde, stă aşezat sau în poziţie culcată în pat. Senzaţiile neplăcute de la nivelul picioarelor sunt descrise ca senzaţie de târâre, furnicătură, tragere sau durere. Aceste senzaţii fac persoana să se ridice şi să se mişte. Când persoana se mişcă senzaţiile neplăcute dispar temporar. Aceste senzaţii apar de obicei în zona gambei, dar pot apărea oriunde începând de la coapsă şi până la gleznă. Poate fi afectat unul sau ambele picioare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult