Sexul regulat menţine prostata sănătoasă? Răspunde dr Victor Cauni, urolog

Prostata deţine un rol cheie în activitatea sexuală normală, iar printr-un simplu test cum este dozarea PSA se poate afla dacă prostata are dimensiuni normale.
  • Publicat:
Sexul regulat menţine prostata sănătoasă? Răspunde dr Victor Cauni, urolog
Sexul regulat menţine prostata sănătoasă? Răspunde dr Victor Cauni, urolog, foto arhivă

Să duci un bărbat român la un consult de rutină la medicul urolog nu este o misiune uşoară. Ruşinea este încă invocată. Cu toate acestea, simple teste pentru verificarea sănătăţii prostatei – cum este dozarea PSA, pot salva viaţa. Am aflat ce îi face pe bărbaţii români să ceară ajutorul medicului urolog, dar şi legătura dintre activitatea sexuală şi sănătatea prostatei de la dr. Victor Cauni, medic primar urolog, doctor în Ştiinţe medicale, cercetător ştiinţific gradul I, şef secţie Urologie Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti.

CSÎD: Ce semne şi simptome trimit bărbaţii români la urolog?
Dr. Victor Cauni:
În primul rând, la urolog vin bărbaţii care nu au un confort micţional, care urinează mai greu, au un jet urinar slab, au senzaţie de usturime la urinat sau care se trezesc de multe ori noaptea ca sa urineze. Aceste semne, care pot fi iritative sau obstructive, conduc bărbaţii, în special după 45-50 de ani, la medicul urolog.

Ce legătură este între prostată şi viaţa sexuală?

CSÎD: Activitatea sexuală are vreo influenţă în păstrarea sănătăţii prostatei?
Dr. Victor Cauni:
Prostata este răspântia dintre calea urinară şi calea sexuală. Prostata are un rol cheie într-o sexualitate normală, 75% din lichidul seminal este realizat de către prostată şi doar 20-25% de către testicul. Astfel, orice inflamaţie, orice afecţiune prostatică, adenom de prostată sau cancer de prostată poate influenţa negativ sexualitatea.
Bineînţeles că activitatea sexuală este un element important în starea de bine a bărbatului şi o activitate sexuală normală putem spune că este benefică în întreţinerea unei prostate sănătoase.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult