Sfaturi pentru a preveni greţurile din timpul sarcinii

Greaţa şi stările de vomă sunt un simptom obişnuit al sarcinii, dar rareori ajung să fie atât de grave încât să se instaleze hyperemesis gravidarum. Dar şi în formele lor uşoare, greaţa şi stările vomă pot avea un efect negativ asupra alimentaţiei viitoarei mame în timpul sarcinii, afectând astfel şi fătul, dacă gravida nu reuşeşte să se hrănească corespunzător.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Sfaturi pentru a preveni greţurile din timpul sarcinii

Ducesa Catherine este din nou însărcinată, iar forma severă de greţuri matinale de care suferă atrage din nou atenţia, fapt pentru care experţii avertizează că, deşi nu este o afecţiune frecventă, tulburarea poate afecta orice viitoare mamă şi oferă o serie de sfaturi pentru ameliorarea simptomelor.

Hyperemesis gravidarum: ce este, simptome

Forma severă a greţurilor matinale în timpul sarcinii sau hyperemesis gravidarum, boală de care suferă ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, moştenitorul tronului Marii Britanii, afectează circa 1,5% dintre gravide, manifestându-se undeva începând cu săptămâna a patra pâna la a zecea de sarcină, potrivit femalefirst.co.uk, citat de Mediafax.

Boala este caracterizată de scădere în greutate, stări de vomă greu de controlat, tulburări de ordin electrolitic şi de cele mai multe ori impune spitalizarea.

Greaţa şi stările de vomă sunt un simptom obişnuit al sarcinii, dar rareori ajung să fie atât de grave încât să se instaleze hyperemesis gravidarum. Dar şi în formele lor uşoare, greaţa şi stările vomă pot avea un efect negativ asupra alimentaţiei viitoarei mame în timpul sarcinii, afectând astfel şi fătul, dacă gravida nu reuşeşte să se hrănească corespunzător.

Există câteva ipoteze legate de cauzele acestei stări, unele vorbind despre schimbările hormonale, altele despre factori genetici, dar nu există nicio dovadă puternică pentru a stabili clar de ce unele femei prezintă această formă severă a afecţiunii.

Recomandările medicilor privind Hyperemesis gravidarum

Pentru a preveni greaţa, medicii dau câteva sfaturi uşor de urmat, din punct de vedere al dietei. Astfel, experţii recomandă ca gravidele să mănânce puţin, dar des, pentru că un stomac gol amplifică senzaţia de greaţă. Consumaţi multe lichide. Mâncărurile simple şi reci sunt mult mai bine tolerate, faţă de mâncarea gătită, cu multe arome, care poate amplifica senzaţia neplăcută.

Trebuie evitate mâncărurile grase şi picante, iar ghimbirul poate ajuta la păstrarea unei stări de bine. Beţi sucuri cu ghimbir si mâncaţi dulciuri care conţin acest condiment. Evitaţi să asistaţi la prepararea mâncării, procesul de gătire implicând o mulţime de arome şi mirosuri care pot declanşa sau amplifica greaţa. Uneori poate fi de ajutor să nu beţi si să mâncaţi în acelaşi timp.

Instalarea hyperemesis gravidarum afectează nivelul de nutrienţi absorbiţi de organism. Dacă starea de greaţă şi mai ales episoadele de vomă vă împiedică să mâncaţi mai mult de câteva ore, este indicat să mergeţi la medic, spitalizarea fiind de multe ori cea mai bună soluţie, pentru că astfel pot fi administrate intravenos suplimente alimentare, iar greaţa şi voma pot fi controlate medicamentos.

Urmărește CSID.ro pe Google News