Numărul copiilor născuţi prematur în România rămâne la acelaşi procent ca în 2015. În 2016, peste 10% din bebeluşii veniţi pe lume în România au fost născuţi prematuri*.
În acest an, natalitatea a înregistrat 190.238 de născuţi vii, din care 14.989 de bebeluşi s-au născut prematur, adică naşteri survenite sub 28 de săptămâni, până în săptămâna 35.
În România există o singură linie telefonică gratuită adresată familiilor cu copii prematuri, dar şi mamelor care au o sarcină cu risc de naştere prematură. La 0800 390 678, cei care au nevoie, primesc sfaturi şi îndrumări de la un doctor neonatolog sau psiholog.
“Copiii îndelung spitalizaţi pot avea probleme de respiraţie, digestie, imunitate etc. şi de cele mai multe ori, familiile au nevoie de suport specializat şi sprijin moral pentru o bună perioadă de timp.”, menţionează Diana Gămulescu, Vicepreşedinte Asociaţia Unu şi Unu.
Pentru a veni în sprijinul familiilor cu bebeluşi îndelung spitalizaţi, Asociaţia Unu şi Unu oferă suport şi informaţii telefonic, direct de la specialişti, prin intermediul call center-ului Alo, Prematuritate – 0800 390 678. Linia telefonică este gratuită şi poate fi apelată din toate reţelele de pe teritoriul României.
„Rata mortalităţii infantile în România aferentă anului trecut este de 7.3 decedaţi sub 1 an la 1000 de născuţi vii, conform ultimelor informaţii primite de la INMS. Datele nu sunt deloc îmbucurătoare şi cifrele atestă încă o dată că fenomenul prematurităţii continuă să se situeze în ţara noastră la un nivel alarmant. Avem nevoie urgent de măsuri sociale şi de programe ample de prevenţie, inclusiv în licee şi şcoli.” completează Diana Gămulescu.
Proiectul este realizat de Asociaţia Unu şi Unu cu sprijinul Nutricia Early Life Nutrition România, companie specializată în domeniul nutriţiei sugarilor şi copiilor de vârsta mică.
Programul complet şi actualizat al call center-ului poate fi consultat pe: http://unusiunu.com sau pe pagina oficială de Facebook: www.facebook.com/asociatia.unusiunu.
Alo, Prematuritate a împlinit 1 an de funcţionare şi însumează peste 900 de apeluri înregistrate la nivel naţional, cu o medie de 16 apeluri în fiecare săptămână. În cele 54 de săptămâni de funcţionare, beneficiarii au solicitat transferul cel mai frecvent către neonatolog, psiholog, iar acestea au fost majoritatea din mediu urban.
*Sursa datelor INS – iunie 2017