Managerul Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, Maria Enescu, atrage atenţia asupra situaţiei dificile de la Camera de gardă a unităţii medicale, în condiţiile care lipsa de personal este foarte mare, iar asistentele sunt epuizate.
„Da, există riscul (închiderii Camerei de gardă), pentru că nu ne-au deblocat posturile. Noi am făcut eforturi şi am acoperit Camera de gardă, deocamdată, dar asta nu o să ţină la nesfârşit, pentru că personalul este epuizat.
Trebuie să facem din nou memorandum, ca să deblocheze posturile. Dar, situaţia aceasta nu se întâlneşte doar în spitalul nostru, ci în toate spitalele care aparţin de Primărie. Şefii de secţie au făcut un memoriu către manager ca să închidem Camera de gardă, dar vă daţi seama că în perioada asta de pandemie, cu rujeola şi cu gripele sezoniere, era crimă să o închidem. Fetele fac eforturi şi vin la ture în plus, dar nu o să putem la nesfârşit să facem chestiunea aceasta, pentru că şi ele sunt epuizate. Lipsa de personal este foarte mare”, a declarat Maria Enescu pentru Agerpres.
Tot aceasta a menţionat că la nivelul spitalului există numărul necesar de medici, dar din schema de personal lipsesc peste 70 de asistente.
Potrivit managerului Spitalului „Dr. Victor Gomoiu”, situaţia este tensionată şi în rândul părinţilor care trebuie să aştepte la Camera de gardă. În prezent, există o singură asistentă pe tură la nivelul fiecărei secţii, în care sunt internaţi între 25 şi 31 de copii.
„Spitalul e plin”, iar personalul medical ajunge „la epuizare”, a completat Maria Enescu, conform Agerpres.
„Asistentele, în mod normal, lucrează 12 cu 24, iar ca să asigurăm turele la Camera de gardă am mai dat asistente de prin secţii, unde s-a mai putut, dar şi acolo nevoia este destul de mare.
Maria Enescu a informat că în următoarele zile vor avea loc întâlniri la nivelul ASSMB şi se va lua o decizie privind transmiterea unui nou memorandum. De asemenea, spitalul a informat Primăria Capitalei asupra situaţiei existente.
„E curtea plină. În spaţiul în care trebuie să stea salvările am pus aer condiţionat şi căldură să nu stea copilaşii în frig. Dar, la triaj e curtea plină”, a menţionat managerul spitalului.
Citeşte şi: Spitalele din România, pline ochi de copii bolnavi. Pediatru: „Vin cu febră mare. Nu mănâncă, zac”