Smartphone-urile au devenit un „must-have” al tehnologiei. Faptul că poţi să suni, sa scrii mesaje, că ai acces la internet şi, deci, la ultimele noutăţi oriunde te-ai afla, este un adevărat atu al acestor dispozitive. Dar această continuă conectare la realitate, poate avea şi un efect negativ!
Conform unui studiu recent, suntem avertizaţi că utilizarea smartphone-urilor pentru munca suplimentară orelor de la birou, poate afecta considerabil sănătatea noastră, perturbând somnul şi subminând productivitatea noastră generală, lăsându-ne obosiţi şi lipsită de concentrare.
Russel Johnson, unul dintre autorii studiului, spune că „pe de-o parte, când oamenii îşi folosesc smartphone-ul în timpul nopţii, sunt mai puţin capabili să se detaşeze şi să disocieze mediul de la locul de muncă cu activitatea de acasă, ceea ce duce la distrugerea programului normal de somn şi poate duce la gravă oboseală psihică”.
Tot Russel încurajează oamenii să renunţe la orice fel de dispozitiv electronic (inclusiv laptop-uri sau tv) pe timpul nopţii. „Deconectarea pe timp de noapte este o idee foarte bună”, spune el. De asemenea, acesta încurajează toţi angajatorii să ofere angajaţiilor săi pauză completă, în afara orelor de birou.
Atunci când ştii că şeful tău te poate suna în orice clipă, nu îţi permiţi nici un moment de detaşare de la electronice, ceea ce poate fi foarte nociv, atât pentru sănătatea fizică, dar mai ales pentru cea psihică.
Sursa: webmd.com