Smiley pregăteşte cel mai mare turneu naţional susţinut de un artist român, alături de ”cea mai tare trupa din sud-estul Europei”. 15 oraşe adunate în mai bine de 45 de ore de muzică live, peste 50 de oameni în echipă, lumini, lasere, ecrane, dansatori, invitaţi surpriză şi acces #liberlaemotii, toate sub numele @Smiley_Omul.
“Într-o lume în care suntem încurajaţi să devenim roboţi, să fii om devine din ce în ce mai greu. E greu să admiţi că eşti aşa cum eşti, că ai limitări, că zilele nu-ţi sunt mereu la fel, că tu ca om eşti supus schimbării şi evoluţiei, de fapt. Turneul acesta este despre şi pentru oameni, cu emoţiile, cu bucuriile, cu stările de tot felul, pentru că noi, în esenţă, aşa suntem”, povesteşte Smiley.
Turneul naţional începe pe data de 29 octombrie, la Piteltu, în oraşul natal al lui Smiley, la Sala Sporturilor şi va continua pe 30 octombrie la Buzău, la Sala Sporturilor, pe 5 noiembrie la Constanţa, la CCS, pe 7 noiembrie la Galaţi, la Sala Sporturilor, pe 10 noiembrie la Ploieşti la CCS, pe 12 noiembrie la Braşov, la Sala Sporturilor, pe 13 noiembrie la Târgu Mureş, la Sala Polivalentă, pe 18 noiembrie la Cluj, la Sala Polivalentă, pe 19 noiembrie la Timişoara, la Sala Sporturilor, pe 20 noiembrie la Arad, la Sala Sporturilor Victoria, pe 25 noiembrie la Craiova, la Sala Sporturilor, pe 10 decembrie la Bacău, la Teatrul de varp, pe 11 decembrie la Botoşani, la Sala Polivalentă, pe 12 decembrie la Iaşi, la Sala Polivalentă şi se încheie pe 21 decembrie la Bucureşti, la Sala Polivalentă.
Biletele voi fi puse în vânzare începând cu 16 iulie, în reţeaua iabilet.ro din toată ţara.