Soia poate afecta genele cancerului de sân

Soia ar putea favoriza dezvoltarea mai rapidă a cancerului la sân deja instalat. Nivelul crescut al unei proteine din soia ar putea favoriza dezvoltarea mai accelerată a tumorilor canceroase la femeile suferind de cancer la sân în stadiu incipient, avertizează cercetătorii americani în urma unui studiu.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Soia poate afecta genele cancerului de sân
Sursa foto: shutterstock

Nivelurile ridicate ale unei proteine provenite din soia, genisteina, ar putea accelera dezvoltarea tumorilor mamare în cazul femeilor care suferă de această boală în fază incipientă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Memorial Sloan Kettering Cancer Centre din New York.

Studiul a fost efectuat exclusiv asupra unor paciente care fuseseră deja diagnosticate cu cancer la sân şi urmau un tratament, potrivit dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Efectele proteinei din soia asupra femeilor care suferă de cancer mamar

Medicii au inclus în cercetare 140 de paciente. Jumătate dintre ele au luat o pudră conţinând proteina din soia, iar cealaltă jumătate a luat un placebo, pentru o perioadă de şapte până la 30 de zile, înainte de a suferi o operaţie de extirpare a tumorilor.

Oamenii de ştiinţă au comparat apoi ţesuturile bolnave de dinainte şi de după operaţie şi au descoperit, în cazul femeilor cărora li s-a administrat proteina din soia, modificări privind anumite gene despre care se ştie că favorizează dezvoltarea celulară.

Descoperirea i-a făcut pe medici să concluzioneze că proteina din soia ar putea accelera dezvoltarea tumorilor canceroase. Aceste informaţii ridică motive de îngrijorare că soia ar putea avea un efect stimulator asupra cancerului la sân, la o anumită categorie de femei, scrie în studiul publicat pe 4 septembrie în Journal of the National Cancer Institute.

Toate femeile care au participat la studiu au suferit recent biopsii şi au fost diagnosticate cu cancer la sân în stadiu primar sau secundar. Toate pacientele urmau să sufere o mastectomie sau o intervenţie de extirpare a tumorii în două sau trei săptămâni de la diagnosticare.

Cercetătorii spun că nu se ştie dacă efectele proteinei de soia asupra organismului legat de favorizarea cancerului sunt reversibile.

Jacqueline Bromberg, coautor al studiului, spune că principala grijă, în acest moment, este legată de potenţialul dăunător al proteinei. Deşi modificările genetice erau prezente, nu este încă clar dacă acestea vor duce sigur la o accelerare a dezvoltării cancerului.

Doar 20% dintre pacientele care au luat soia au prezentat niveluri foarte ridicate de compuşi metabolici ai genisteinei, a explicat cercetătoarea.

Bromberg a subliniat că motivele acestor diferenţe între reacţiile organismlui nu sunt cunoscute încă şi a adăugat că nu există niciun mod de a prezice identitatea bolnavei care va prezenta reacţii asemănătoare la consumul de soia.

Consumul de soia afectează rata de creştere a celulelor canceroase

Dintre pacientele care au prezentat un nivel ridicat de genisteină, câteva au suferit modificări într-un set specific de gene care afectează rata de creştere a celulelor canceroase, moartea acestora sau un alt aspect al patologiei cancerului de sân. Modificările au apărut la femeile care au consumat 51,6 grame de soia, echivalentul a aproximativ patru căni de lapte de soia pe zi.

Cercetătorii au concluzionat că persoanele care mănâncă soia în mod obişnuit ar putea „să consume această cantitate” (51,6 grame) pe parcursul unei zile, mai ales în cazul vegetarienilor şi a persoanelor care nu consumă produse lactate.

Medicii vorbesc depre un avertisment mai ales pentru femeile din zona Asiei, unde regimul alimentar tradiţional include cantităţi mari de tofu şi alte produse de soia.

Nu vorbim despre cineva care consumă de 20 de ori mai multă soia decât în mod obişnuit, vorbim despre o cantitate rezonabilă, pe care o persoană o poate consuma într-o zi în mod curent, a declarat cercetătoarea Jacqueline Bromberg.

Oamenii de ştiinţă nu au cercetat dacă leguma previne sau nu cancerul la sân sau dacă are vreun efect asupra sănătăţii femeilor care nu au fost deja diagnosticate cu această maladie. Medicii spun că nu este vorba despre a evita produsele din soia în totalitate, ci mai degrabă de a consuma cu moderaţie.

Dacă aveţi cancer la sân în stadiu primar, nu consumaţi soia în cantităţi mari. Dacă aţi avut cancer, puteţi consuma cu moderaţie, a explicat Bromberg.

Citește și: Consumul de soia: argumente PRO şi CONTRA

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”
Recomandări: