Dacă eşti genul care combină orice mâncare cu sos picat, felicitări! Mai multe studii au demonstrat că un ingredient activ din sosul chilli, capsaicina, ajută celulele din corp ceea ce ar putea explica legătura dintre consumul de mâncărurile picante şi un risc scăzut al mortalităţi,i posibil chiar şi o scădere a riscului de cancer.
David Popovich de la Universitatea Massey din Nouă Zeelandă a declarat pentru revista Time că orice tip de legumă ajută organismul şi că ardeii iuţi în special sunt benefici, dacă suporţi gustul picant. Popovich a investigat mecanismul care stă la baza capsaicinei în reducerea dezvoltării celulelor canceroase. În 2006, oamenii de ştiinţă au descoperit că doze mari de capsaicina ar putea încetini cancerul de prostată la şoareci cu aproape 80%, lăsând celulele sănătoase neatinse. Acum două luni, o altă echipa a demonstrat că elementele picante se ataşează de celulele canceroase şi le influenţează structura internă.
Încă nu se ştie cum interacţionează capsaicina cu acestea pentru a le încetini creşterea, dar oamenii de ştiinţă au observat cum se ataşează de membrană lor pentru că apoi să le invadeze, fapt care le provoacă schimbări chimice.
La fel cum dacă adaugi anumite alimente în salate îţi poţi îmbunătăţi aportul de nutrienţi, oamenii de ştiinţă au arătat că este important nu doar consumul de alimente picante, ci şi alimentele cu care sunt combinate. Capsaicina este un compus care stimulează metabolismul şi favorizează arderea grăsimilor, este recomandat consumul de grăsimi sau uleiuri pentru a ajuta organismul să o absoarbă mai bine (ceea ce nu ar trebui să fie prea dificil, doar în cazul în care preferaţi să mâncaţi legume crude cu sos picant!).