Strângere de fonduri pentru ca familiile fără venituri să aibă acces la servicii medicale gratuite

Strângere de fonduri în Parcul Herăstrău. Evenimentul este destinat femeilor fără venituri şi asigurări medicale, dar şi copiilor proveniţi din familii fără posibilităţi.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Strângere de fonduri pentru ca familiile fără venituri să aibă acces la servicii medicale gratuite

Strângere de fonduri în Parcul Herăstrău. Bucureştenii sunt invitaţi sâmbătă, 2 septembrie,  începând cu ora 10.00, la Kangoo Jumps, Aerobic, Functional training şi Kids Classes, dar şi la ateliere de nutriţie şi joacă pentru copii. Accesul la eveniment se face pe baza unei donaţii de 30 RON (pentru participarea la una dintre activităţile sportive) sau 50 RON (pentru participarea la întreaga zi de activităţi). Copiii intră gratuit.

Evenimentul este dedicat femeilor fără venituri şi asigurări medicale, dar şi copiilor proveniţi din familii fără posibilităţi, care sunt pacienţi ai Policlinicii Sociale Baba Novac şi beneficiază de servicii medicale gratuite.

Prin acest proiect şi prin strângerea de fonduri se doreşte creşterea numărului de femei şi copii care pot accesa servicii medicale gratuite şi lecţii de nutriţie în cadrul policlinicii fundaţiei Regina Maria. 

Practic, cu 200 de lei donaţi, o femeie fără asigurare medicală poate primi un consult medical general, un set complet de analize şi patru lecţii de nutriţie.

Anul acesta a fost inclusă în proiect şi partea de nutriţie şi prevenţie a bolilor metabolice ca urmare a identificării unei probleme reale în rândul pacienţilor: obezitatea, diabetul etc.

Medicul Mihaela Bilic, voluntar în cadrul acestui proiect, le va împărtăşi părinţilor şi copiilor regulile importante din alimentaţie.

,,Suntem din ce în ce mai graşi pentru că, probabil, suntem din ce în ce mai bine hrăniţi. Noi când vedem mâncare, o vrem. Aşa ne-a făcut natura. Şi atunci, această abundenţă ne este de fapt duşmanul, plus sedentarismul, actvitatea fizică s-a mutat în virtual. Nu putem să ne abţinem, şi ne mişcăm din ce în ce mai puţin”, spune medicul Mihaela Bilic.

Nutriţionistul  încurajează gătitul în casă, cu ingrediente simple şi cât mai aproape de alimentaţia tradiţională, sugerându-le părinţilor să pună accent pe calitate şi nu pe cantitate. În viziunea medicului, persoanele fără venituri sunt mai protejate de supra consum: ,,Atunci când eram săraci, eram cu toţii mai sănătoşi. Orice exces ne pune în pericol sănătatea. Mâncăm prea des carne pentru că este ieftină, avem acces la ea. Mâncăm fast food, e prea multă cantitate. Oamenii cu venituri reduse, şi cei care locuiesc în afara oraşelor, poate că sunt mai protejaţi de acest supra consum. Am uitat să bem apă, lapte. Lucrurile simple, rudimentare nu costă atât de mult. Însă, avem o problemă cu mărimea porţiilor. Am fost obişnuiţi să trăim cu puţin, se vede treaba că nu ştim să trăim cu mult”. 

Urmărește CSID.ro pe Google News