Vă vine să credeţi că 80% dintre români au probleme dentare, cariile fiind cea mai frecventă afecţiune (71%)? Conform unui spndaj IPSOS, realizat anul trecut, 4 din 10 persoane prezintă probleme cauzate de placa dentară bacteriană, iar 3 din 10 au respiraţie urât mirositoare şi dinţi sensibili!
Deşi majoritatea românilor susţine că respectă regulile elementare de igienă dentară, declarând că îşi periază dinţii de două ori pe zi (deşi nu imediat înainte de a merge la culcare), studiul IPSOS arată că românii consumă de fapt puţin peste 1 tub de pastă de dinţi pe an (media naţională) şi aproape 2 tuburi pe an la nivel urban, în timp ce la nivel rural s-a calculat că se consumă în medie un tub de pastă de dinţi la aproape 6 ani!
De asemenea, s-a mai constatat că se foloseşte în medie, la nivel urban, aceeaşi periuţă de dinţi timp de 1,5 ani.
Deşi 80% dintre români au probleme dentare, aceştia au indicat o puternică reticenţă faţă de mersul la dentist – 49% nu vizitaseră un cabinet stomatologic în ultimul an, în timp ce doar 29% au mers la cabinet pentru un control. Există încă un procent de 9% dintre români care nu au mers niciodată la dentist. 69% dintre respondenţi au declarat că merg la dentist doar atunci când au probleme, iar 64% amână uneori tratamentele medicale sau vizitele, motivând că acestea sunt prea scumpe.
Românii nu sunt încă familiari cu tratamentele specializate disponibile şi nu ştiu cum să îşi extindă igiena dentară dincolo de simpla periere cu pastă de dinţi obişnuită. Cei mai mulţi dintre ei (81%) nu au urmat nici un tratament atunci când s-au confruntat cu dureri intense şi peste 40% dintre cei cu dinţi sensibili nu au făcut nimic pentru a-şi trata problemele. Doar 15% dintre respondenţi folosesc pastă de dinţi specializată, iar 25% nu au putut menţiona niciun rol pentru aţa dentară.
În ciuda acestor probleme, 80% dintre respondenţi declară că sunt mulţumiţi de starea lor de sănătate, o explicaţie fiind aşteptările reduse privind sănătatea orală. Majoritatea asociază sănătatea orală cu păstrarea dinţilor naturali (80%), lipsa cariilor (75%) sau dinţii albi (46%), dar fără a lua în serios alte probleme, cum ar fi placa bacteriană, dinţii sensibili, respiraţia neplăcută sau problemele gingiilor.