O tânără româncă care a născut la un spital din Norvegia a avut parte de șocul vieții sale. Cât timp a stat în străinătate, femeia a adus pe lume doi copii. Din păcate, cel de-al doilea copil a venit pe lume prematur, iar costurile spitalizării au fost mult mai mari. Cât trebuie să restituie românca acum unității medicale?
O româncă care a născut în Norvegia a avut parte de un șoc când a primit factura de la spitalul unde a adus pe lume cel de-al doilea copil. Deși românii au numai cuvinte de laudă și au fost pe deplin mulțumiți de serviciile medicale din străinătate, această mămică a avut o experiență neplăcută. După ce s-a întors în țară, femeia a aflat că are de plătit o sumă enormă spitalului.
În Norvegia, femeia născuse prematur la 25 de săptămâni și a beneficiat 3 luni de servicii medicale, dar și de două zboruri cu elicopterul. Pentru aceste servicii, ea trebuie să plătească acum peste 100.000 de euro.
Românca a expus întâmplarea pe rețelele de socializare în speranța că va primi ceva sfaturi pentru a rezolva problema. Femeia a explicat că la momentul nașterii nu avea asigurare medicală. Femeia a mărturisit că nu are bani să plătească factura uriașă.
„Aș avea nevoie de un sfat! Am locuit în Norvegia câțiva ani, acolo am și născut ambii copii. Cel mic a venit pe lume înainte de vreme, la numai 25 de săptămâni, nu aveam asigurare și, bineînțeles, acum au început să îmi vină facturi și în România. Voi lua legătură cu cei de acolo prin mail, doresc să plătesc, însă nu lucrez momentan și chiar nu știu cum aș putea rezolva această problemă!
Mi-au trimis scrisoare că am 14 zile la dispoziție să iau legătură cu ei ca să nu fiu ‘urmărită’ pe o perioadă îndelungată de recuperatori”, a scris aceasta pe grupul de Facebook Sfaturi de la avocați, atașând și documentul pe care l-a primit din partea unității medicale.
Situația tinerei a fost intensă comentată, iar părerile internauților au fost împărțite. Cei mai mulți au fost de părere că nu trebuie să plătească suma respectivă.
„Suma se va putea achita eșalonat. Nu cunosc bine legislația în Norvegia, dar sunt convins că se vor găsi variante”, a comentat o persoană, la postarea femeii.
„Eu n-aș plăti. Cum să plătesc 120.000 de euro pentru că am născut? N-ai furat, n-ai dat în cap la nimeni. Ai născut. Și sincer, cât timp ești în RO, nu cred că au ce să-ți facă”, precizează o altă persoană.