Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicina Familiei, alături de asociaţiile Hai cu Bicla şi Adevăraţii Veloprieteni România, au organizat pe 23 iulie, în Parcul Izvor, a doua ediţie a marşului bicicliştilor pentru educaţie în ceea ce priveşte sănătatea – Bicicliştii pedalează împotriva melanomului.
Sute de biciclişti au pedalat pentru a atrage atenţia asupra pericolului melanomului – cel mai agresiv tip de cancer de piele – şi asupra nevoii unui program de prevenţie a acestei afecţiuni, prin controale şi testări dermatologice regulate. Evenimentul face parte din campania „Un viitor fără pată!”, ajunsă acum la a patra ediţie.
Bicicliştii au pedalat pe principalele artere ale Capitalei echipaţi cu brăţări UV, pentru a semnala pericolul expunerii prelungite la razele ultraviolete, fără o protecţie solară optimă. Mai mulţi participanţi la eveniment au semnalat într-un mod creativ actualele nevoi, purtând tricouri inscripţionate cu „informare”, „screening” şi „tratament”. Marşul a început în Parcul Izvor şi a continuat pe Bd. Naţiunile Unite – Str. B.P. Haşdeu – Berzei – Calea Buzeşti – Piaţa Victoriei, cu retur pe Calea Victoriei, iar la final, bicicliştii au defilat în Parcul Izvor. Poliţia Rutieră Bucureşti a susţinut buna desfăşurare a marşului.
Deşi este responsabil de numai 4% dintre cancerele de piele, melanomul provoacă 80% dintre decesele determinate de cancerul de piele. În România, aproape o treime dintre cei care au fost depistaţi cu această formă de cancer mor anual. De altfel, ţara noastră înregistrează o incidenţă în creştere în ultimii 25 de ani – de la 1,2 la 4,5/100.000 de persoane diagnosticate cu melanom malign. Depistat la timp însă, melanomul se vindecă în 98% dintre cazuri.