Te iubesc…sau te mint?

Femeile au o tendinţă mai ridicată de a spune "te iubesc" fără să fie îndrăgostite, însă există o probabilitate mai mare ca bărbaţii să spună primii aceste "cuvinte magice", potrivit unui sondaj efectuat de site-ul Lovehoney, citat de dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Te iubesc...sau te mint?

Femeile au o tendinţă mai ridicată de a spune „te iubesc” fără să fie îndrăgostite, însă există o probabilitate mai mare ca bărbaţii să spună primii aceste „cuvinte magice”, potrivit unui sondaj efectuat de site-ul Lovehoney, citat de dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Conform unui sondaj la care au participat 1.800 de cupluri, o treime dintre femei au spus partenerului că îl iubesc chiar şi atunci când nu credeau acest lucru, cel mai adesea deoarece partenerul lor a spus prima oară acest lucru şi se simţeau supuse presiunii de a-i răspunde.

Spre deosebire de femei, doar o cincime dintre bărbaţi au spus „te iubesc” fără să fie convinşi de acest lucru.

Totodată, atât bărbaţii, cât şi femeile care au participat la sondaj au spus „te iubesc” fără să fie întru totul sinceri, deoarece „au simţit că era răspunsul potrivit la acel moment”.

Pe de altă parte, deşi persoana care spune „te iubesc” pentru prima oară poate părea mai romantică şi mai îndrăzneaţă, gestul acesteia prezintă riscul expunerii la o situaţie stânjenitoare, dacă sentimentele nu sunt împărtăşite.

În acest sens, aproximativ jumătate din persoanele intervievate au răspuns negativ la întrebarea dacă au spus „te iubesc” după ce au primit această declaraţie de dragoste.

Astfel, femeile au fost mai sincere în acest caz, 59% dintre ele afirmând că nu au spus „te iubesc” partenerului după primirea declaraţiei de dragoste, faţă de numai 41% dintre bărbaţi, care au făcut acest lucru.

Cu toate acestea, odată cu stabilizarea relaţiei, cuplurile se simt mult mai în largul lor în privinţa declarării sentimentelor. Aproximativ patru din zece cupluri spun „te iubesc” de câteva ori pe zi, când se află într-o relaţie stabilă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult