Dacă vrei să obții jobul mult visat, trebuie să treci testul ceștii de cafea. Cel puțin asta susține Trent Innes, un director la o companie australiană.
Acesta a explicat în cadrul unui podcast că folosește strategia numită „testul ceștii de cafea” în cadrul interviurilor de angajare pentru a selecta cei mai potriviți oameni pentru compania sa. Ce presupune mai exact acest test? Să îți speli ceașca de cafea oferită de potențialul angajator, după finalizarea interviului de angajare.
Internauții se declară însă revoltați de acest test și spun că „este un joc psiho-social profund tulburător” care denotă „un mediu de lucru toxic”.
Potrivit directorului care aplică testul ceștii de cafea la angajare, candidații cu șansele cele mai mari de a obține jobul sunt cei care se oferă să își ducă ceștile de cafea la bucătărie la finalul unui interviu, scrie businessinsider.com.
Iată cum explică directorul strategia de recrutare… inedită:
Înainte de interviul de angajare îl duc la o plimbare în bucătărie. Îi ofer o băutură, fie că e vorba de apă, ceai, cafea sau un suc. Apoi mergem înapoi în sala unde se desfășoară interviul, iar la finalul acestuia sunt atent dacă se oferă să își ducă ceașca la bucătărie să o spele.
Majoritatea candidaților se oferă să își ducă ceașca goală la bucătărie, însă, spune Trent Innes, „au fost și unii care nu au făcut asta” și aceștia „categoric nu au nicio șansă să obțină jobul în cadrul companiei”.
Am încercat să aflu care este sarcina de cel mai mic nivel și care, indiferent de ceea ce faci în cadrul organizației, este totuși super importantă. Poți dezvolta abilități, poți dobândi cunoștințe și experiență, dar totul se reduce la atitudine, a explicat Innes.
Deși strategia lui Innes pare inofensivă în teorie, internauții nu sunt de aceeași părere. Ba mai mult, sunt convinși că această metodă denotă un „mediu de lucru toxic” și că „ar încheia imediat interviul” dacă ar fi puși în această situație.
Iată câteva dintre comentariile oamenilor la un videoclip postat pe TikTok ce face referire la testul ceștii de cafea la angajare:
„Mi se pare ciudat să îți speli propria ceașcă la un interviu când ești invitat acolo. Probabil aș întreba ce vor să fac cu ceașca.”
„E bine de știut dacă un angajator joacă astfel de jocuri mentale. Este un semnal de alarmă imediat pentru mine. Închei imediat interviul în acel moment.”
„Directorul a recunoscut că își manipulează potențialii angajați să bea ceva înainte de interviu, doar ca să-și pună în practică acest joc psiho-social profund tulburător.”
„Deci nu își comunică dorințele, apoi îi pedepsește pe oameni pentru că nu știu ce e în capul lui? Pare a fi un șef aiurea.”