Când Administrația Alimentelor și Medicamentelor (FDA) a anunțat că plănuiește că ia măsuri cu privire la scoaterea de pe piață a țigărilor mentolate și a celor cu arome, un val de reacții a început să apară. Studiile arată că dacă se scot de pe piață țigările mentolate, cel puțin în Statele Unite 923.000 de persoane s-ar lăsa de fumat în primele 13-17 luni, iar astfel se previn 633.000 de decesuri asociate fumatului.
Mentolul este un compus chimic care se regăsește natural în mentă și alte plante similare sau este realizat în laborator, informează CDC. Companiile de tutun adaugă mentol în țigări pentru a le face mai plăcute, în special pentru tineri și persoanele care îmbrățișează acest obicei nociv, deoarece oferă o senzație rece în căile respiratorii atunci când sunt inalate și nu mai par atât de groaznice pentru un proaspăt fumător.
Țigările mentolate sunt la fel de dăunătoare ca cele normale, ba chiar se crede că provoacă o mai mare dependență și este mai mult mai dificil să renunți la ele.
În 2009, Tobacco Control Act a banat țigările cu arome, mai exact pe cele care aveau gust de vișine, scorțișoară sau ciocolată. Singura excepție erau cele mentolate. Acțiunea de a bana țigările mentolate a venit în urma unei petiții trimisă către FDA în 2013, susținută de Tobacco Control Legal Consortium și alte organizații naționale care cereau către FDA scoaterea de pe piață a țigărilor mentolate. Răspunsul petiției a avut ca deadline data de 29 aprilie 2021, informează The Washington Post.
FDA speră că în urma acestui pas efectele vor fi de impact asupra persoanelor afectate de această decizie. De exemplu, din toți fumătorii de culoare, aproximativ 85% fumează țigări mentolate. De asemenea, 47.7% dintre fumători hispanici și 41.1% asiatici fumează țigări mentolate, în comparație cu 30% dintre albii care fumează țgări mentolate.
Aproximativ 74% dintre fumătorii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani fumează pentru că acestea au diferite arome. Potrivit FDA, tot mai mulți tineri au încercat o țigară în fiecare zi anul trecut. Aceste standarde pentru arome vor reduce consumul de țigări, dar și afecțiunile apărute în urma fumatului. Astfel, vor fi salvate de la deces mai multe vieți și se va putea îmbunătăți calitatea vieții în urma prevenției.