Tragedie imensă în familia lui Francis Ngannou! Fostul campion UFC a confirmat că fiul său Kobe, în vârstă de 1 an și trei luni, a decedat. Sportivul a dat vestea tristă pe rețelele de socializare.
Francis Ngannou, în vârstă de 37 de ani, traversează momente dificile, după ce fiul lui în vârstă de doar 15 luni a decedat. Fostul luptător în boxul profesionist a fost cel care a dat vestea tristă. Momentan, nu se cunosc circumstanțele în care s-a produs decesul băiețelului lui Francis Ngannou. Anul trecut, o filmare în care Francis Ngannou apărea alături de micuțul Kobe a devenit virală pe internet. Sportivul era tare mândru de băiețelul său!
„Prea curând pentru a pleca, dar totuşi a plecat. Băieţelul meu, prietenul meu, partenerul meu, Kobe era plin de viaţă şi bucurie. Acum, zace fără viaţă. I-am strigat numele de nenumărate ori, dar el nu răspunde. Alături de el eram cel mai bun om, iar acum habar nu mai am cine sunt. Viaţa este atât de nedreaptă încât ne loveşte acolo unde ne doare cel mai tare. Ce faci în faţa unei astfel de situaţii? Cum poţi trăi cu asta? Vă rog să mă ajutaţi dacă aveţi o idee pentru că eu chiar nu ştiu ce să fac şi cum să trăiesc cu ceastă situaţie”, a fost mesajul postat de Ngannou pe platforma X.
Campionul a primit numeroase mesaje de susținere din partea colegilor săi din lumea luptelor. Printre cei care i-au transmis un mesaj a fost și Conor McGregor: „Îmi pare atât de rău să aud de pierderea ta, Francis, rugăciunile mele sunt cu tine și cu familia ta în aceste momente”.
Sursa foto: instagram Francis Ngannou/ capturi video