Reducerile de sezon sunt întotdeauna un prilej de a-ţi completa garderoba cu hainele şi accesoriile mult visate, dar e greu să ajungi la ele în condiţiile în care magazinele sunt luate cu asalt de numeroşi clienţi care vânează cu patos „reducerea de aur”.
Ce poţi face pentru a ieşi nevătămată şi victorioasă din această goană după reduceri?
Iată câteva sfaturi:
Fă o listă şi stabileşte-ţi un buget: scrie pe hârtie toate lucrurile de care ai nevoie şi nu te abate de la această listă, altfel vei ajunge să cumperi şi lucruri care nu-ţi sunt de folos, doar pentru că le găseşti la reduceri.
Du-te singură la cumpărături: fără prietene, iubit sau mamă. Fiind singură, îţi vei permite să fii mai atentă, mai spontană şi vei evita sfaturile nedorite sau timpul pierdut cu discuţiile în contradictoriu.
„Atacă” începutul şi sfârşitul sezonului: du-te la cumpărături în prima zi de reduceri (când ai mai multe opţiuni) şi în ultima zi (când ofertele sunt mai bune). De asemenea, evită weekendurile; optează, în schimb, pentru dimineţile din timpul săptămânii.
Fii atentă la calitate şi la preţ: produsele care sunt la reducere sunt probate şi răsprobate, de aceea nu de puţine ori le găseşti cu pete, tiv deşirat, nasturi lipsă sau fermoare stricate. Verifică atent produsul pe care vrei să îl cumperi şi asigură-te că pe etichetă este trecut atât preţul întreg, cât şi cel redus.
Online shopping: Dacă nu îţi surâde ideea de a alerga de la un magazin la altul, există oricând varianta cumpărăturilor online. Aşază-te confortabil în faţa calculatorului şi navighează relaxat de la un site la altul, din intimitatea şi confortul casei tale. În plus, varianta shoppingului online îţi poate oferi chiar şi mega-oferte, pe lângă reducerile deja aplicate.