OK, toate domniţele au auzit de celebrul şi utilul push-up.
E un sutien cu un sistem fantastic de luptă „contra gravitaţiei”, care modelează pieptul ingenios şi care creează un aspect impecabil, indiferent de mărimea bustului.
Dar, totuşi, la un sutien push-up pentru domni… chiar nu mă aşteptam!
Trecând peste mirare, aflăm că această piesă vestimentară este la mare căutare în ultima vreme în rândul internauţilor dornici de perfecţiune. Şi cum revistele de profil sportiv bagă la înaintare numai domni musculoşi, cei mai puţin dotaţi în ale pătrăţelelor se grăbesc să îşi cumpere tricoul cu sutien la purtător, Funkybod pe numele lui, o invenţie menită să ascundă micile imperfecţiuni ale sânilor masculini, dar şi să scoată în evidenţă nişte pectorali puţin mai …artificiali să le zicem.
Preţul unui astfel de tricou este de aproximativ 40 de euro şi este disponibil în 3 variante de culori, pe alb, gri şi pe negru.
Înainte ca tricoul cu pătrăţele să fie pus în vânzare, a existat şi un experiment pe un grup de câţiva zeci de bărbaţi, care au probat tricoul şi care au declarat la sfârşit că sunt foarte încântaţi de aspectul lor musculos. Însă doamnele nu au fost la fel de indulgente şi au declarat că nu s-ar întâlni niciodată cu un bărbat care poartă un astfel de tricou deoarece ar fi jenant şi…ar ieşi prea mult în evidenţă.
Cu toate acestea, nu putem să nu ne întrebăm: oare femeile când poartă un sutien push-up, nu ies la fel de mult în evidenţă? Şi pe când un tricou cu pătrăţele pentru abdomen? La urma urmei, bărbaţii sunt mari iubitori de bere, băutură despre care se zvoneşte că nu prea face casă bună cu abdomenul de oţel.
Mai jos, aveţi un video cu reacţiile bărbaţilor care au testat acest tricou.