Odată cu înaintarea în vârstă, sănătatea creierul ar trebui să fie o prioritate pentru tine, mai ales că numeroase cercetări susțin că modul în care avem grijă de corpul nostru, inclusiv de creier, determină apariția afecțiunilor precum reducerea densității osoase, diabetul de tip 2 și chiar bolile cardiovasculare. Mai mult, noile cercetări arată că anumite schimbări în stilul de viață sprijină sănătatea creierului, ceea ce se traduce și ca reducerea riscului de demență.
În urma unui studiu s-a descoperit care sunt factorii de stil de viață asociați riscului de demență. Studiului a fost publicat în JAMA Neurology în 26 decembrie 2023. La studiu au luat parte 356,05 participanți din Marea Britanie, cu vârste sub 65 de ani, fără diagnostic de demență.
Cercetătorii au examinat fiecare participant pe o perioadă de 15 ani și au detectat factorii de risc care prezic apariția demenței. Astfel, în toată perioada studiului s-au evaluat obiceiurile de stil de viață ale fiecărui participant și riscul de demență de-a lungul vieții în funcție de acestea.
Factorii de stil de viață precum activitatea fiică, consumul limitat de alcool, dieta sănătoasă, activitatea cognitivă și implicarea socială sunt responsabile cu reducerea riscului de demență. Pe de altă parte, consumul de alcool și tulburările asociate acestui viciu, izolarea socialp și deficitul de vitamina D pot contribui la apariția timpurie a demenței.
Așadar, deși există câțiva factori greu de controlat sau chiar imposibil atunci când vine vorba de riscul de apariție a demenței, inclusiv statusul socioeconomic și gena, adoptarea unui stil de viață sănătos, care să includă și obiceiuri alimentare sănătoase, pot ajuta la spijinirea sănătății creierului. Bune pentru creier sunt nucile, peștele, fasolea și verdețurile.