„Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?” Fă-ţi o spirometrie gratuită ca să afli!

Aproximativ un milion de români suferă de BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică), o boală a plămânilor despre care se estimează că va deveni a treia cauză de deces la nivel mondial, depăşind în următorii ani diabetul zaharat.
  • Publicat:
„Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?” Fă-ţi o spirometrie gratuită ca să afli!

Aproximativ un milion de români suferă de BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică), o boală a plămânilor despre care se estimează că va deveni a treia cauză de deces la nivel mondial, depăşind în următorii ani diabetul zaharat.

Doar o mică parte dintre românii bolnavi ştiu că au BPOC, ajung la medic, fac analize şi primesc tratamentul adecvat. Pentru toţi cei interesaţi să îşi testeze sănătatea plămânilor în luna noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC, nu mai puţin de 80 de medici, din 34 de oraşe, oferă spirometrii gratuite.

Această analiză reprezintă investigaţia cea mai potrivită pentru a identifica BPOC, se face simplu şi rapid (seamănă cu testarea pentru determinarea nivelului de alcool în aerul expirat, pe care poliţiştii o fac şoferilor), iar rezultatele se dau pe loc. Campania pentru depistarea BPOC se va desfăşura între 4 şi 30 noiembrie 2013, în numeroase clinici şi spitale de stat.

Poluarea din propria curte, cauză posibilă a bolii

Nu doar fumătorii trebuie să fie îngrijoraţi că ar putea avea această boală de plămâni. În mod surprinzător, poluarea din propria gospodărie poate fi o cauză a periculoasei boli de plămâni.
„La nivel mondial, cel mai des întâlnit factor de risc pentru BPOC este fumatul. Însă spirometria nu este recomandată doar fumătorilor, 46% din cei diagnosticaţi cu BPOC fiind nefumători. Alţi factori de risc sunt pulberile industriale, noxele chimice, fumul produs prin arderea combustibililor biologici (cărbune, lemn, gunoi de grajd)”, detaliază Prof. Dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. Inclusiv peleţii din bălegar, folosiţi în multe zone pentru încălzirea locuinţelor, pot creşte riscul de BPOC.

Judeţele unde medicii vin în ajutor

Testările organizate cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC,vor avea loc în 34 de oraşe din 27 de judeţe, printre care Alba, Arad, Argeş,  Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea.
Lista completă a medicilor şi clinicilor unde se pot face investigaţiile gratuite poate fi găsită www.desprebpoc.ro.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult