În ultimul an fiecare dintre noi a încercat să înțeleagă cum se manifestă noul coronavius, dar mai ales să identifice cele mai ciudate simptome cu care acesta vine la pachet, printre care și căderea părului sau iritațiile pielii. Iată încă un simptom care se integrează în listă. Pe lângă pierderea gustului, care este unul dintre cele 11 simptome oficiale publicate de Centrul de Prevenție și Control al Bolilor, experții avertizează că umflarea limbii este și acesta un semn.
Potrivit unei noi cercetări publicate în British Journal of Dermatology, 25% dintre pacienții cu COVID studiați de medicii din Spania s-au confruntat cu simptome COVID-19 în cavitatea bucală. Aceste ”descoperiri orale” presupun inflamații la nivelul limbii, unele dureroase, care se prezintă ca umflături, roșeață, bubițe sau chiar ca senzație de înțepătură. Dar de ce s-a descoperit acest simptom abia acum?
Ei bine, mulți dintre specialiști și-au îndreptat atenția asupra examinării inimii și plămânilor, având în vedere că aceste organe vitale sunt cel mai des afectate de noul coronavirus și nu au mai examinat și cavitatea bucală, mai ales că există un risc crescut de infectare.
”Am tratat numeroși pacienți de COVID-19, dar niciunul dintre ei nu a avut aceste simptome și nici nu am auzit pe cineva care să se plângă de avest lucru”, a spus Sunitha Postina pentru InStyle, medic în prima linie în pandemia de COVID-19. ”Este posibil să fie un simptom care să treacă neobsevat, mai ales dacă are o formă ușoară”, a adăugat specialistul.
Cu alte cuvinte, este greu să ne dăm seama dacă un pacent se confruntă cu aceste simptome ca rezultat al noului coronavirus. Vestea bună este că nu trebuie să te stresezi în privința acestora pentru că pot apărea și ca rezultat al altor virusuri care pot provoca leziuni orale, precum sifilis, herpes de tip 1 sau HPV. Sau pur și simplu ar putea fi vorba de o iritație produsă de ceea ce ai mâncat, nicidecum de COVID.
Mai mult, acesta nu poate fi singurul simptom pe care îl poți avea atunci când ești infectat cu noul coronavius, ci trebuie să fie însoțit de tuse, febră sau pierderea gustului și/sau mirosului.