Un implant ocular minuscul, care ar putea conduce la eliminarea pentru totdeauna a nevoii de a purta ochelari pentru lectură, a fost creat de cercetătorii americani.
Intervenţia chirurgicală constă în plasarea implantului, cunoscut sub denumirea „Raindrop” („Picătură de ploaie”), în spatele corneei, cu scopul de a remedia problemele de vedere asociate cu procesul de îmbătrânire, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Această procedură nedureroasă ar putea fi utilizată contra prezbitismului, o afecţiune a vârstei a treia, care diminuează capacitatea ochiului de a se concentra pe obiectele situate în apropiere.
Afecţiunea este comună în rândul persoanelor de peste 40 de ani şi reprezintă principalul motiv pentru care oamenii sunt nevoiţi să poarte ochelari pentru lectură.
Tehnica a fost creată în Statele Unite, dar a început să fie utilizată recent şi în Marea Britanie, la Space Healthcare Center din staţiunea balneară Royal Leamington Spa din comitatul Warwickshire.
Ea ar putea înlocui operaţia cu laser care, până în prezent, era considerată singurul tratament cu efecte de durată.
Operaţia durează doar 10 minute, spre deosebire de intervenţia cu laser, care durează aproximativ o oră.