Un mic dejun copios, soluţia pentru a preveni obezitatea?

Toţi ştim că mic dejunul este cea mai importantă masă a zilei, dar nu ştim şi care sunt beneficiile acestuia. Aşadar, un mic dejun bogat în calorii te protejează împotriva diabetului, creşterii tensiunii şi problemelor cardiovasculare, ne asigură oamenii de ştiinţă.
  • Publicat:

Fie că vrei să slăbeşti sau pur şi simplu vrei să fii sănătos, alimentaţia este foarte importantă. Nutrienţii benefici nu numai că îţi definesc talia, dar te şi energizează, îţi îmbunătăţesc starea şi te feresc de boli.

Într-un studiu recent, profesorul Daniela Jakubowicz de la Facultatea de Medicină şi Secţia de Diabet a Centrului Medical din Wolfson a descoperit că probabilitatea ca cei care iau un mic dejun bogat să piardă în greutate este mult mai mare decât a celor care iau o cină mai consistentă decât micul dejun.

Beneficiile unui mic dejun copios înseamnă mai mult decât să pierzi câteva kilograme. Persoanele care servesc un mic dejun bogat, inclusiv o felie de tort de ciocolată sau o prăjitură, au un nivel scăzut al insulinei, glucozei şi a trigliceridelor în timpul zilei, ceea ce înseamnă un risc scăzut de boli cardiovasculare, diabet, hipertensiune şi hipercolesterolemie.

Aceste rezultate, recent publicate în ediţia online Obesity, arată faptul că o masă luată la momentul potrivit poate avea o contribuţie importantă în prevenirea obezităţii şi promovarea unui stil de viaţă sănătos.

Sursa: eurekalert.com

Urmărește CSID.ro pe Google News