Grăsimea poate fi eliminată din organism şi prin intermediul plămânilor, prin expiraţie, nu doar prin arderile interne care o transformă în energie, potrivit unui studiu al biochimiştilor australieni, care au studiat metabolismul uman la nivel microscopic, informează bbc.com, citat de Mediafax.
Autorii studiului consideră însă că oamenii vor trebui în continuare să facă exerciţii fizice dacă vor să slăbească, întrucât simplele exerciţii de respiraţie nu sunt suficiente pentru a pierde în greutate.
Cercetătorii australieni au urmărit traseul urmat de grăsimea care este eliminată de organism la nivel atomic.
Studiul lor a fost publicat în ediţia de Crăciun a publicaţiei British Medical Journal.
Rezultatele cercetării arată faptul că plămânii reprezintă principalul organ excretor asociat cu procesul de slăbire.
Atunci când grăsimea este disociată în moleculele ei componente, se produc două tipuri de fenomene. Legăturile chimice sunt rupte, iar acest proces eliberează căldură şi alimentează capacitatea musculară.
Însă atomii de grăsime rămân, iar cei mai mulţi dintre ei părăsesc corpul prin intermediul plămânilor, sub forma dioxidului de carbon, afirmă savanţii australieni.
Grăsimile din alimente sunt stocate în organism sub forma unor celule denumite „adipocite”, care intră în componenţa trigliceridelor.
Trigliceridele sunt alcătuite din trei tipuri de atomi: carbon, hidrogen şi oxigen. Atunci când ele se descompun, aproximativ o cincime formează apă (H2O), iar celelalte patru cincimi devin dioxid de carbon (CO2).
Apa astfel rezultată poate fi eliminată prin urină, fecale, transpiraţie, expiraţie, lacrimi şi prin alte fluide corporale. Cantitatea de apă pierdută poate fi foarte repede înlocuită atunci când persoana în cauză bea lichide.
Însă carbonul expirat (din CO2) poate fi înlocuit doar prin consumul de alimente şi băuturi, precum sucurile din fructe.
Studiul a fost coordonat de Ruben Meerman şi Andrew Brown de la University of New South Wales din Australia.
Dioxidul de carbon reprezintă principalul „deşeu atomic” atunci când grăsimea este metabolizată, afirmă ei.
Cercetătorii australieni consideră că o persoană pierde în medie cel puţin 200 de grame de carbon în fiecare zi şi aproximativ o treime din această cantitate este eliminată în timpul somnului.
Înlocuirea unei ore de odihnă cu practicarea de exerciţii fizice de intensitate moderată, precum joggingul, elimină din organism o cantitate suplimentară de 40 de grame de carbon, crescând astfel cu o cincime cantitatea de carbon eliminată în fiecare zi.
Pentru a evita procesul de îngrăşare, oamenii au deci nevoie să păstreze un echilibru între alimentele consumate pe de-o parte şi greutatea pierdută prin exerciţii fizice şi expiraţie pe de cealaltă parte.