Vaccinul anti-Omicron, autorizat de FDA. Când va fi disponibilă doza booster actualizată 

  • Publicat:
Vaccinul anti-Omicron, autorizat de FDA. Când va fi disponibilă doza booster actualizată 
Vaccin anti-Omicron, autorizat de FDA / Foto; Shutterstock

Vaccinul anti-Omicron a devenit o realitate. Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a autorizat varianta actualizată a boosterului anti-COVID produs de Moderna și de Pfizer, ser eficient și împotriva tulpinii Omicron.

Vaccinul nou anti-COVID vizează atât varianta originală de coronavirus cât și Omicron BA.4/BA.5, subvariante devenite dominante în toată lumea, în ultimele luni. Nou ser este cunoscut ca un vaccin bivalent, potrivit npr.org.

Vaccinul anti-Omicron va fi produs de Moderna și de Pfizer

„FDA a planificat modificarea compoziției vaccinurilor anti-COVID-19, pentru ca acestea să se adreseze și variantelor care circulă acum. Am cooperat cu cei care dezvoltă vaccinurile pentru a ne asigura că boosterele actualizate sunt sigure și eficiente”, a spus Peter Marks, director FDA al Centrului de Evaluare și Cercetare Biologică.

Vaccinul anti-Omicron sau varianta actualizată a vaccinului anti-COVID ar fi un factor cheie pentru încetinirea pandemiei de coronavirus.

„FDA are o experiență amplă în ceea ce privește schimbările pe care le suferă anual vaccinurile împotriva gripei. Avem încredere în dovezile care susțin aceste autorizații”, precizează oficialul FDA.

Vaccinul anti-COVID de la Moderna este autorizat pentru o singură doză pentru persoanele peste 18 ani. Serul dezvoltat de Pfizer-BioNTech este autorizat pentru persoanele peste 12 ani. Persoanele eligibile pentru noile boostere trebuie să aibă cel puțin 2 luni de la ultimul vaccin anti-COVID, indiferent că este doza a doua sau doza booster, suplimentară.

Când va fi disponibil boosterul actualizat împotriva COVID-19

Oficialii FDA vor ca vaccinul updatat să fie disponibil de săptămâna viitoare. Dr. Ashish Jha, coordonatorul împotriva COVID-19, de la Casa Albă, a declarat că noile vaccinuri sunt „un moment cu adevărat important în pandemie”.

Vaccinul eficient împotriva noilor tulpini ar putea fi o armă cheie în valurile de coronavirus care se anunță toamna și iarna aceasta.

Pe de altă parte, există mult voci sceptice care spun că noul booster nu ar face mare diferență față de prima variantă a vaccinului. „Ar putea fi problematic ca oamenii să creadă că noul booster bivalent este un scut foarte puternic împotriva infecției, pentru că ar putea avea un comportament mai riscant și s-ar putea expune mai mult virusului”, explică John Moore, imunolog la Weill Cornel Medicine din New York, după decizia FDA.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cristina Tudor - Redactor
Și-a început activitatea în jurnalismul online în redacția Digi24, în 2014, unde a petrecut câțiva ani buni. Acolo a redactat articole în toate domeniile, însă cu timpul a început să se contureze o predilecție către subiectele legate de sănătate, realizând inclusiv o campanie ce ...
citește mai mult