Organizaţia Salvaţi Copiii a marcat Ziua mondială pentru eradicarea sărăciei, sărbătorită anual pe data de 17 octombrie, prin organizarea celei de-a treia ediţii a Maratonului Internaţional al Copiilor (Race for Survival), cea mai mare asemenea competiţie organizată la nivel global, cu 50.000 de participanţi din 70 de ţări.
În România, 216 băieţi şi fete cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani s-au întrecut la maraton-ştafetă cu copii din întreaga lume, evenimentul desfăşurându-se concomitent în toate ţările participante.
În fruntea fiecărei echipe s-a aflat câte o personalitate publică: Andi Moisescu, preşedintele organizaţiei noastre, Amalia Năstase, ambasadoarea programului nostru de reducere a mortalităţii infantile, Cristian China-Birta (Chinezu), fosta gimnastă olimpică Monica Roşu, campioana mondială la fitness Diana Oprea, Cristina Pocora, preşedinta Comisiei pentru protecţia copilului din cadrul Camerei Deputaţilor, şi cel mai bun maratonist roman Marius Ionescu.
Scopul competiţiei este acela de a atrage atenţia asupra fenomenului sărăciei şi riscului de excluziune socială ca principală cauză a mortalităţii în rândul copiilor.
Cu această ocazie, Organizaţia Salvaţi Copiii a solicitat autorităţilor prezente la eveniment alocarea unor bugete mai mari din Programul naţional de sănătate a mamei şi copilului pentru maternităţi şi secţiile de neonatologie din spitale şi consolidarea Compartimentului pentru sănătatea femeii şi copilului, structură iniţiată la recomandarea Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Principalele obiective ale acestui department vor fi evaluarea periodică a nevoilor medicale specifice femeii şi copilului, elaborarea şi implementarea de politici medicale adecvate pentru a reduce mortalitatea infantilă şi maternă în România şi a permite mamelor să-şi îngrijească copiii beneficiind de asistenţa medicală necesară, obiective ce depind, însă, de stabilirea de bugete realiste, în măsură să asigure echipamentele medicale necesare şi un personal suficient.
„Legătura dintre sărăcie şi mortalitatea infantilă reprezintă una dintre priorităţile organizaţiei noastre, ele fiind, de cele mai multe ori, direct proporţionale. Atât mortalitatea, cât şi speranţa de viaţă reflectă nivelul de trai şi de educaţie al unei populaţii, accesul la servicii medicale, progresul medicinei şi al sănătăţii publice. Astăzi, zeci de mii de copii din întreaga lume s-au mobilizat pentru a atrage atenţia autorităţilor şi publicului larg asupra nevoii de a interveni cât mai rapid pentru scoaterea din sărăcie a copiilor lumii, inclusiv a celor peste jumătate din copiii români afectaţi de acest fenomen”, a declarat Preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu.
30% dintre români trăiesc cu mai puţin de 5 dolari pe zi , iar 40% sunt supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială, pondere care creşte la peste 50 de procente în cazul copiilor. Aşa arată tabloul privării materiale în România anului 2014, ţară în care, concluzionează Uniunea Europeană, 6 milioane de români suferă de „lipsuri materiale grave” .
După cum arată raportul „Sărăcia şi excluziunea socială a copiilor din Europa – o abordare din perspectiva drepturilor copilului”, lansat de Salvaţi Copiii în vara acestui an, 27 de milioane de copii din Europa, reprezentând 28% din populaţia totală cu vârsta sub 18 ani, sunt expuşi riscului de sărăcie sau excluziune socială.
Dacă în ţările nordice şi în Slovenia, Olanda, Germania, Elveţia şi Cehia, între 12 şi 19% din copii trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, în România şi Bulgaria aceştia reprezintă mai multe de jumătate din total (52%), ceea ce constituie un veritabil risc la adresa integrităţii fizice în rândul acestei categorii extrem de fragile a populaţiei.