Viagra, eficientă în tratarea cistitei?

Celebra pilulă pentru potenţă - Viagra - ar putea deveni în scurt timp o metodă de tratament pentru cistita interstiţială, potrivit dailymail.co.uk.
  • Publicat:
Viagra, eficientă în tratarea cistitei?

Celebra pilulă pentru potenţă – Viagra – ar putea deveni în scurt timp o metodă de tratament pentru cistita interstiţială, potrivit dailymail.co.uk.

Un studiu publicat recent în revista Urology arată că administrarea pilulei albastre pe o perioadă de trei luni poate reduce severitatea durerilor specifice cistitei interstiţiale, o afecţiune a vezicii urinare.

De asemenea, experimentul oamenilor de ştiinţă a arătat că femeile diagnosticate cu această problemă de sănătate au simţit mult mai puţin nevoia de a merge la toaletă, inclusiv noaptea. 

Cercetătorii cred că efectul benefic al pilulei anti-impotenţă se datorează acţiunii de relaxare a muşchilor vezicii urinare, însă sunt necesare şi alte studii pentru a afla cu certitudine legătura dintre ingredientele active din Viagra şi cistita interstiţială.

Această afecţiune nu răspunde la tratamentul cu antibiotice, astfel că se poate croniciza iar simptomele manifestate de pacientă sunt mai puternice, manifestându-se prin dureri pelviene intense şi nevoia excesivă de a urina.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult