Jurnalistul Adrian Artene a început cel mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene” cu o mărturisire dureros de personală, o experiență de viață care a fost marcată de un final fericit, grație și datorită invitatului din această săptămână, nimeni altul decât Academicianul Profesor Doctor Leon Dănăilă.
Jurnalistul a povestit că în urmă cu mai bine de 15 ani, medicul și-a asumat un act medical pe care mulți alți colegi de-ai domniei sale au refuzat să-l facă de teama unui final nefericit.
„Mi-am îngăduit să vă numesc Dumnezeu pentru că, vă mărturiseam și înainte de această înregistrare, în urmă cu 15 ani, i-ați redat viața tatălui meu. La momentul acela, când unii dintre colegii dumneavoastră îi dădeau șanse minimale de supraviețuire, dumneavoastră ați intrat în sala de operații, într-o dimineață la ora 4 și până la ora 7 ați înfăptuit miracolul, i-ați redat viața, și trăiește și astăzi grație dumneavoastră. Din acel episod am învățat faptul că bunătatea și iubirea față de semeni sunt puteri vindecătoare”, i-a mărturisit Adrian Artene lui Leon Dănăilă, privindu-l în ochi cu recunoștință, la începutul episodului de podcast „Altceva cu Adrian Artene”.
Discuția, care s-a desfășurat pe parcursul a 60 de minute, poate fi considerată o lecție deschisă despre sănătatea creierului, dar și despre ce anume are el nevoie ca să ne fie „bun prieten”.
„Înfăptuitorul” Neurochirurgiei din România lămurește multe dintre aspectele care ne preocupă pe noi, muritorii de rând, în viața de zi cu zi, și vine cu răspunsuri la multe dintre enigmele vieții care se desfășoară aici, pe Pământ.
Pe lângă poveștile de ordin personal în care amintește pentru marele public cum și-a dat seama că misiunea lui în viață este aceea de a salva vieți omenești și cum statutul de membru de partid l-a ajutat să studieze în America, pe vremea regimului comunist, somitatea în domeniul medicinei are un răspuns la întrebarea „Ce se întâmplă cu sufletul după moarte” și, întărește, încă o dată, faptul că Dumnezeu și Rugăciunea sunt concepte pe care omul moderne are nevoie să le introducă în realitatea lui.
„Invitatul de față este un Dumnezeu. Știu că nu agreează asemenea comparație, dar oricum nu este un muritor. Este omul pentru care creierul nu mai are niciun secret: domnul Profesor Doctor Leon Dănăilă.”, a declarat Adrian Artene la începutul celui mai nou episod de podcast.
Acad. prof. dr. Leon Dănăilă este considerat în mediile academice internaţionale cel mai bun neurochirurg din Europa şi figurează alături de Einstein printre cele 500 de genii ale secolului 21. După 30 de ani de studii şi cercetări a descoperit o nouă celulă în creier. „Mi-am ales cariera de medic pentru a dărui cu generozitate şi dragoste şanse de viaţă tuturor oamenilor suferinzi. Profesia medicală are o dublă origine: cerească şi pământeană. Ţara care nu are medici suficienţi trebuie să-şi dubleze cimitirele“, spune academicianul. A scăzut rata mortalităţii în operaţiile pe creier de la 50-60% la doar 3-4%, a introdus microscopul operator şi a fost primul în România care a făcut operaţii pe creier cu laser.
Episodul complet poate fi vizionat aici: