În perioada 25 – 29 octombrie 2014, între 12:00 şi 18:00, în parcul Cişmigiu din Capitală va fi amenajat un punct de informare pentru depistarea precoce a fibrilaţiei atriale (aritmie cardiacă), unde cetăţenii vor putea beneficia de evaluări gratuite ale riscului cardiovascular, precum electrocardiograma, măsurarea tensiunii arteriale sau a pulsului.
Medicii prezenţi la eveniment le vor face bucureştenilor şi recomandări cu privire la cele mai bune modalităţi prin care pot avea o inimă sănătoasă. De asemenea, în apropierea punctului de informare va fi amplasată o inimă 3D de trei metri cu ajutorul căreia oamenii prezenţi la eveniment vor putea vedea cum funcţionează acest organ vital, dar şi care este impactul fibrilaţiei atriale asupra inimii.
În cadrul campaniei, în primele două săptămâni din luna octombrie, aproape 1000 de persoane s-au prezentat la punctele de informare ale campaniei din Cluj-Napoca şi Timişoara. Dintre aceştia aproximativ 7% prezentau simptomele fibrilaţiei atriale, iar 60% au fost depistaţi cu risc crescut de a dezvolta boli cardiace.
Fibrilaţia atrială este una dintre una dintre cele mai frecvente tulburări de ritm cardiac, fiind prezentă în special la persoanele în vârstă. Este o afecţiune de multe ori fără simptome, în care inima bate neregulat şi nu poate pompa la fel de mult sânge ca una normală, în care ritmul este regulat. Nediagnosticată la timp şi netratată, poate conduce la accident vascular cerebral, o afecţiune cu urmări grave şi uneori chiar fatale. În România, se estimează că aproximativ 200.000 de oameni suferă de fibrilaţie atrială.
Campania naţională „Parcurile Inimilor Fericite” este o iniţiativă a Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicina Familiei, Societatea Română de Cardiologie şi Societatea de Neurologie din România.