Înţelepciunea populară e convinsă: un zâmbet este suficient pentru a înveseli orice persoană supărată. Iar Robert Baden-Powell, întemeietorul scoutismului, îi sfătuia chiar pe cercetaşi să zâmbească atunci când le era teamă sau se întâmpla ceva neplăcut: lumea, spunea el, pare atunci mai prietenoasă.
Putem oare, într-adevăr, să ne dobândim fericirea doar cu ajutorul muşchilor faciali? Paul Ekman a încercat să răspundă la această întrebare şi a putut demonstra ştiinţific că zâmbetul te face fericit.
Din moment ce sentimentele se nasc din stări ale corpului, este evident că şi invers, prin influenţarea corpului, se pot modifica sentimente. Dar, din păcate, acest drum către bucurie nu s-a dovedit a fi chiar atât de drept cum promit proverbele.
Nu orice zâmbet îşi atinge scopul. Mimica politicoasă la care ne străduim să recurgem atunci când îi rugăm pe şefi să ne acorde o mărire de salariu ne poate ascunde eficient nesiguranţa. Ea nu ne duce însă la euforie, căci n-am făcut decât să simulăm în mod conştient veselia. Trăim o bucurie autentică doar când cele două mişcări faciale au loc concomitent: comisurile buzelor se deplasează şi în colţurile ochilor se formează mici cute.
Cum însă majoritatea oamenilor nu-şi pot controla aceste mişcări, Ekman şi-a învăţat subiecţii să-şi antreneze muşchiul orbicular al ochiului. Nu le-a spus însă şi la ce le-ar folosi acest lucru. Astfel a putut arăta că semnalele bucuriei circulă în două sensuri.
Cu cât puteau să-şi antreneze mai bine muşchii, cu atât subiecţii povesteau mai frecvent despre starea de veselie ce-i cuprindea şi pe care nu şi-o puteau explica.
Dar Elman nu s-a mulţumit cu atât. A înregistrat activitatea cerebrală a elevilor săi atunci când îşi contractau în mod conştient muşchii. Într-adevăr, semnalele arătau de parcă tocmai le spusese subiecţilor o glumă bună.
Zâmbetul te face fericit – dar numai zâmbetul adevărat! Creierul nu se lasă păcălit atât de uşor.