Guvernul României intenționează să introducă o a 13-a alocație pentru copii începând cu anul 2025. Această măsură, prevăzută în programul de guvernare, ar urma să fie acordată în luna septembrie a anului următor, oferind un sprijin financiar suplimentar familiilor la începutul anului școlar.
O nouă măsură pentru sprijinirea familiilor cu copii este în vedere în România. Potrivit economica.net, Guvernul intenționează să introducă a 13-a alocație pentru copii începând cu anul 2025. Această alocație suplimentară ar urma să fie acordată în luna septembrie, oferind un ajutor financiar bine-venit la începutul anului școlar.
Conform programului de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR-Miniorități, această inițiativă vine în contextul creșterii costurilor pentru familii.
Alocațiile de stat pentru copii cresc de la 1 ianuarie 2025. Majorarea alocațiilor va fi de 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Ministrul Muncii, Simona Bucura, a făcut anunțul oficial.
„Și alocațiile vor crește din 2025 cu 10,4%, cu inflația. Asta înseamnă că după estimările colegilor noștri, pentru alocațiile copiilor care sunt peste 2 ani vom avea, sper să nu greșesc, o creștere la 323 lei, dar și a celor care sunt sub 2 ani, de asemenea, vom avea o creștere de 10,4%, vom ajunge la 700 și ceva de lei.
Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Ministrul Muncii spune că toate aceste indemnizații trebuie să țină cont cu rata inflației, așa cum s-a întâmplat și în luna ianuarie a anului 2023, când alocațiile au fost majorate cu aproximativ 13,8% procente: de la 256 de lei pe lună la 292 de lei pe lună pentru copiii peste 2 ani şi pentru tinerii care urmează cursuri liceale şi profesionale şi de la 631 de lei la 719 lei pentru copiii cu handicap cu vârste de până la 18 ani.
Prin OUG 126/2021 s-a stabilit că, „începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației”. Iată cu cât se vor majora alocațiile:
Foto: arhivă CSID