Igor și Lilia se ocupă de o mică fermă cu melci în localitatea Lăzăreni, din Bihor. Au vrut sa vină cu ceva nou pe piaţă și aşa au descoperit un sector în care cererea este mult peste ofertă. Au cumpărat din Italia 40.000 de ouă de melci în urma cu 3 ani, iar acum, pe cei 5.000 de metri pătrați, cresc aproximativ 5 tone de melci.
La noi sunt destul de exotici, însă pentru francezi, nemţi şi italieni, sunt adevărate delicatese în farfurii. Şi ar mai fi o industrie unde cererea e la fel de mare: cea de frumusețe!
Potrivit celor doi soți, carnea de melc este foarte apreciată peste hotare pentru că este dietetică si nu are colesterol.
„Bogată în alantoină, în colagen, în acid glicoic, acid lactic, vitamine A,B,C, E, e practic o sumă întreagă de beneficii pentru pielea noastră. Şi… care, pratic, cum ziceam, ajută la hidratare, cicatrizare. Exclusiv antirid şi tratarea liniilor de expresie. Lasă un efect hidratant, emolient şi are un miros foarte natural şi foarte frumos”, explică Lilla Gonța.
Totuși, în România, melcii își fac loc cu greu în meniul restaurantelor, deși în străinătate sunt delicatese, iar prețul plătit pentru o porție, unul pe măsură.
„Având în vedere că suntem un restaurant cu specific italian, încercăm pe parte de paste, prima şi prima dată şi vom vedea ce va ieşi”, afirmă Darius Ciordaș, manager de restaurant.
Mare parte din producție, însă, merge la export. Clienți sunt atât din industria alimentară, cât și din jucători de pe piața „pharma”, căci cremele din extract de melc (mucină) fac adevărate minuni pentru ten.