Calendar ortodox 27 august 2024. Sărbătoare de sfântul protector al celor „pierduți”

Calendar ortodox pentru ziua de marți, 27 august 2024. Cine a fost Sfântul Fanurie și de ce este prăznuit în această zi?
  • Publicat:
Calendar ortodox 27 august 2024. Sărbătoare de sfântul protector al celor „pierduți”
Calendar ortodox 27 august 2024

Calendar ortodox pentru marți, 27 august 2024. În fiecare an, pe data de 27 august, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Fanurie. Pentru cei care nu știu, Sfântul Fanurie este considerat protectorul celor care au pierdut lucruri.

Mulți creștini știu toate sărbătorile marcate cu cruce roșie în calendarul ortodox sunt destul de importante, însă există și sfinți care au avut o însemnătate aparte. Aici vorbim despre Sfântul Fanurie, care este prăznuit în fiecare an pe data de 27 august. Numele lui îşi are originea în limba greacă şi se traduce prin „cel ce arată”.

Calendar ortodox 27 august 2024

Sfântul Fanurie mai este cunoscut drept Sfântul-„Arătare”, căci cei care au credinţă îl pot vedea pe sfânt atunci când i se roagă. Sfântul Fanurie a avut 12 frați, iar dintre aceștia el a fost cel mai mare. După ce tatăl său a decedat, mama lui a ajuns să cânte și să joace prin diferite locuri, ducând o viață păcătoasă, notează crestinortodox.ro. 

Cine a fost Sfântul Fanurie

După ce a descoperit acest lucru, a decis să fugă în pustiu și, după o vreme, a primit botezul. La un moment dat, s-a întors în orașul natal și a aflat că mama lui a murit atunci când a descoperit-o într-un local. Și frații lui s-au răspândit prin lume.

Fanurie a revenit în pustiu și a decis să ducă o viață aspră. Sfântul prefera să mănânce o dată la trei zile, dar se ruga foarte mult. Creștinii ortodocși trebuie să știe că Sfântul Fanurie, prin rugile sale, le-a adus vindecare surzilor și nevăzătorilor, pe care i-a botezat și i-a învățat dreapta credință.

Oamenii susțineau că minunile pe care el le înfăptuia erau făcute cu ajutorul demonilor, nu cu al Lui Dumnezeu. A fost alungat din cetate și a ajuns în Egipt, acolo unde a readus-o la viață pe fiica regelui. Când au văzut minunea, împăratul și slujitorii acestuia au primit botezul. Pe de altă parte, vrăjitorii in Egipt s-au ridicat împotriva lui Fanurie.

Cât timp a trăit, Sfântul a îndurat multe chinuri. I-au fost tăiate mâinile și degetele de la picioare. I s-au smuls dinții, a fost bătut cu pietre, iar la final i s-a tăiat capul.

Ce semnifică turta Sfântului Fanurie

În ziua prăznuirii Sfântului Fanurie, se obişnuieşte să se împartă turte săracilor, amintind de turtele Sfântului care prin el făcea milostenie pentru iertarea sufletului mamei sale.

Conform tradițiilor bisericești, turta se face de nouă ori și se împarte numai săracilor, iar după ce Sfântul îţi dă ajutorul pe care i l-ai cerut, se face şi turta pentru Sfânt.

Rugăciunea către Sfântul Fanurie

“Către tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălțându-ne gândurile, noi, păcătoșii, cu umilință și cu căldură te rugăm: caută dintru înălțimea cea plină de slavă a cerurilor, unde, prin viața ta Sfântă și prin chinurile tale mucenicești pentru Hristos, ți-ai dobândit sălășluire veșnică, și te milostivește de suferințele, durerile, pătimirile, necazurile, amărăciunile și strâmtorările noastre.

Și te roagă cu îndrăzneala pe care ai agonisit-o, către Stăpânul tău ceresc și Dumnezeul nostru, să ne ierte păcatele pe care cu știință și cu neștiință, pururea, ca niște robi nevrednici săvârșim, și să nu se mânie pe noi până în sfârșit, pentru puținătatea dragostei noastre față de El și față de aproapele nostru; ci să fie pururea plin de milostivire față de noi și să îndepărteze de la noi toată suferința și durerea. 

Toate patimile și necazurile, toate amărăciunile și strâmtorările, zidind în noi cuget curat, ca să putem rupe cu viața noastră de păcat de până acum, și privind la ceruri, să ne înflăcărăm de dorul de a deveni și noi bineplăcuți lui Dumnezeu.

Așa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povățuitorul și îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieții, pentru ca urmând pilda credinței și a dragostei tale față de Hristos, să ne învrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni și binecuvântarea Marelui nostru Dumnezeu.

Și trecând dintru această viață pământească, să ne bucurăm, laolaltă cu tine și cu toți cei bineplăcuți din veac ai Domnului, de împărăția cea nesfârșită a cerurilor și de partea celor drepți, ca împreună cu toți și înconjurați de cereștii îngeri, să aducem slavă, cinste și închinăciune lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, în vecii vecilor. Amin!”

Urmărește CSID.ro pe Google News