Constantin Pavel, un pacient în vârstă de 42 de ani, din Târgu Neamț, a uimit lumea medicală! Bărbatul a ajuns din nou pe mâinile medicilor de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași. Din 2009, Constantin Pavel este dependent de dializă, iar cazul lui este unul extrem de rar. Iată întreaga lui poveste mai jos!
Constantin Pavel a primit un rinichi funcțional de la tatăl său, iar în 2016 a intrat din nou pe lista de așteptare pentru transplant renal. Zilele trecut, bărbatul de 42 de ani a trecut printr-un nou transplant renal, de această dată organul provenind de la un pacient cadaveric.
Familia unui pacient în vârstă de 63 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, a decis ca unul dintre rinichi să ajungă la Constantin Pavel, aflat în suferință de ani buni.
Prof. dr. Adrian Covid, șeful compartimentului de Transplant Renal al Spitalului „Dr. C.I. Parhon” Iași, a declarat că acest tip de intervenții de transplant renal sunt dificile.
„Este primul transplant renal de anul acesta. A fost cu totul deosebit din mai multe puncte de vedere. Este vorba de un tânăr pe care îl avem sub observație de mai mulți ani. Noi l-am introdus în dializă, după care a primit un prim transplant la noi, din familie. Acest transplant a avut o soartă destul de bună, cu o evoluție de 7-8 ani, până la intrarea din nou în dializă.
Pacientul s-a căsătorit fiind transplantat, a făcut un copil, deci transplantul i-a redat o viață normală. Muncește, conduce mașina, este un tânăr cu totul deosebit, care s-a întors în dializă. Nu preziceam pentru dânsul un viitor deosebit în dializă, deoarece avea mari probleme de acces vascular. L-am pus în continuare pe lista de transplant pentru a avea acces la un al doilea transplant, și a avut noroc.
A fost dificil, deoarece, când ai un prim transplant, organismul se apără, se imunizează. Re-transplantul este un capitol dificil pentru centrele de transplant și diferențiază centrele de transplant de vârf de cele obișnuite, pentru că este foarte dificil să faci re-transplantul la un pacient care este intens imunizat. Pacientul nostru are 4 rinichi în momentul de față, doi transplantați și doi nativi, dar doar unul singur este funcțional”, a declarat prof. dr. Adrian Covid, șeful compartimentului de Transplant Renal al Spitalului „Dr. C.I. Parhon” Iași, scrie bzi.ro.
Constantin Pavel a mărturisit că este recunoscător doctorilor că a beneficiat de un nou transplant renal. În plus, speră ca rinichiul primit să fie funcțional o perioadă cât mai lungă, pentru a putea duce o viață cât de cât normală.
„Sunt foarte fericit. Mă simt mult mai bine acum. Am făcut primul transplant în 2009, rinichiul a fost de la tata. A funcționat până în 2016. În anul 2016, am depus un nou dosar pentru a beneficia de un nou transplant. În cei 6 ani jumătate cât am avut rinichiul de la tata a fost foarte bine. În 2009, am făcut transplantul, în 2010 m-am căsătorit. În 2016, am făcut o fetiță, este sănătoasă.
M-am gândit să fac un al doilea transplant, poate ăsta o să meargă mai mult. Sunt bine, sunt fericit că nu mai fac dializă”, a declarat și Constantin Pavel, pacientul care a primit transplantul renal, pentru sursa citată anterior.
Sursa foto: bzi