Vești bune pentru cetățenii care încasează pensie. Începând cu data de 1 ianuarie 2025, o categorie de pensionari români va avea venitul mai mare. Iată cât va încasa un senior care în 2024 primea 3.500 de lei pe lună.
Casa de Pensii vine cu vești noi pentru toți seniorii României. Începând cu data de 1 ianuarie 2025, pensiile ar trebui indexate, aspect care va facilita majorarea acestora. De exemplu, o pensie ar trebui să se majoreze, în medie, cu 330 de lei. De la 1 ianuarie 2025, pensiile ar trebui să crească cu 12%.
„Această modificare se aplică în sistem automat. Noi, Casa de Pensii, nu vom emite niciun document către pensionari la 1 ianuarie. Adică în sistemul informatic central pur și simplu se înlocuiește valoarea punctului de referință de 81 de lei cu 91 de lei. Pe cuponul de pensie va apărea noua valoare a punctului de referință”, a explicat un reprezentat al Casei de Pensii, pentru Newsweek.ro.
În cazul pensionarilor care aveau o pensie de 3.500 de lei, vor putea să încaseze o pensie de 3.920 de lei, după indexare. Practic, pensia se va mări de la 1 ianuarie 2025 cu 420 lei.
Această întârziere are legătură cu zilele libere legale din această perioadă, iar afectați vor fi pensionarii care primesc banii prin Poșta Română. 1, 2, 6 și 7 ianuarie 2025, toate subunitățile poștale din mediul urban și rural vor fi închise.
De regulă, Poșta distribuie câteva sute de mii de pensii într-o zi normală de lucru. Pensionarii care apelează la Poșta Română primesc pensiile acasă în prima parte a lunii, în timp ce seniorii care așteaptă banii pe card primesc pensia după 10 ale lunii.
De precizat că urmează weekend-ul, 4-5 ianuarie, și alte două zile libere legale de la stat: 6 și 7 ianuarie, de Bobotează și de Sfântul Ioan. Abia din data de 8 ianuarie 2025 se revine la programul normal de muncă și va începe și distribuirea masivă a pensiilor la nivel național.