Confuzie la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu! O familie a aflat că ruda lor a murit, însă aceasta trăieşte. Reacția unității medicale

Cum se apără Spitalul?
  • Publicat:

O familie a fost informată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) că ruda lor a decedat, însă aceasta era în viaţă. Eroarea a fost cauzată de un angajat care a confundat fişele a două paciente, declarând-o decedată pe cea care, de fapt, era în viaţă. Informaţiile au fost oferite de purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu, Cristina Bălău, la solicitarea Agerpres.

„Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a fost informată despre o eroare umană regretabilă, prin care un membru al familiei a fost greşit notificat despre decesul unei paciente. În acest context, au fost demarate verificări pentru a stabili circumstanţele exacte ale acestei situaţii. Investigaţiile au arătat că, dintr-o confuzie în procesarea documentelor medicale, fişele a două paciente au fost încurcate, ceea ce a dus la transmiterea unei informaţii greşite către familia uneia dintre ele”, a explicat Cristina Bălău.

Spitalul Sibiu îşi cere scuze după ce o familie a fost informată greşit despre decesul pacientei

Spitalul a prezentat scuze publice familiei, care începuse pregătirile pentru înmormântare, deşi pacienta era încă în viaţă şi se afla sub tratament în unitatea medicală.

„Menţionăm că pacienta este într-o stare bună şi beneficiază de îngrijiri medicale adecvate. Familia a fost asigurată de disponibilitatea noastră pentru orice clarificări suplimentare. Spitalul îşi exprimă regretul profund pentru impactul emoţional asupra familiei şi se angajează să prevină astfel de erori pe viitor. Vor fi implementate măsuri suplimentare pentru îmbunătăţirea procedurilor interne.

De asemenea, familia pacientei a transmis că nu intenţionează să depună o plângere şi îşi exprimă dorinţa ca această situaţie să nu fie mediatizată. Ne cerem scuze pentru orice disconfort cauzat şi asigurăm pacienţii şi familiile acestora de întreaga noastră preocupare pentru calitatea comunicării şi a actului medical”, a adăugat purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu.

FOTO: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult