Începând cu 1 septembrie 2024 intră în vigoare noua lege a pensiilor, iar toți pensionarii români așteaptă cu sufletul la gură să afle ce pensie vor încasa și care va fi majorarea de care vor beneficia de acum înainte.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, Casa Națională de Pensii și Poșta Română lucrează pentru ca deciziile de recalculare să ajungă la toți pensionarii.
Astfel, deciziile de recalculare, prin care pensionarii vor afla noua valoare a pensiilor, vor fi distribuite începând de vineri, 16 august 2024, de Poșta Română. Directorul Poștei Române a dat asigurări că nu vor exista întârzieri și că toți pensionarii își vor primi deciziile de recalculare.
Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a anunțat că peste 75% din numărul total de pensionari din România vor primi bani în plus.
„De pe 1 septembrie, oamenii vor începe deja să își primească drepturile bănești aferente lunii septembrie, pentru că din luna septembrie intră în vigoare noua Lege a pensiilor, unde avem inclusă și noua formulă de calcul, pe baza căreia am recalculat toate pensiile (…) Estimăm că peste 75% din numărul total de pensionari din sistemul public vor primi majorări ale pensiilor”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, în direct la Digi24.
Formula de recalculare pentru pensii este prevăzută de noua lege a pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024. Până la această dată, pensionarii români trebuie să primească noile decizii prin poștă.
VPR (valoarea punctului de referință) = valoarea punctului de pensie (2.032 lei) împărțit la 25 = 81 lei.
Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte asimilate/necontributive.
Punctele de contributivitate reprezintă anii în care un român a contribuit efectiv la sistemul de pensii.
Noutatea în cadrul formulei o reprezintă numărul de puncte stabilitate acordate pentru anii contributivi (peste 25 de ani):
sursa foto: Hepta.