Data la care intră pensiile românilor în septembrie 2024

În luna septembrie, pensionarii din România își vor primi pensiile fie prin poștă, fie prin transfer bancar. Când vor încasa românii pensiile în luna septembrie 2024?
  • Publicat:
Data la care intră pensiile românilor în septembrie 2024
Când intră pensiile în septembrie 2024. foto: freepik

Milioane de români aşteaptă cu nerăbdare să-și primească pensiile, lună de lună. Luna septembrie ar urma să aducă pensii majorate pentru majoritatea seniorilor, după noua lege a pensiilor. Pentru alți pensionari, situația este incertă, deoarece nu au primit deciziile de recalculare la domiciliu.

Recalcularea pensiilor a provocat haos printre pensionarii din România! În această lună urmează să ajungă pensiile mărite la aproximativ 4 milioane de seniori. Specialiștii le recomandă seniorilor să aștepte să intre în posesia banilor, pentru a vedea noua situaţie financiară, iar mai apoi să decidă dacă au de gând să cheme autorităţile în instanţă.

Când intră pensiile în septembrie 2024

Pensionarii mai au de așteptat câteva zile până vor primi banii aferenți lunii septembrie. Autorităţile dau asigurări că pensiile, majorate sau nu, ar urma să fie încasate de pensionari ca de obicei, în prima jumătate a lunii septembrie.

Pot fi și mici întârzieri, asta şi în funcţie de modul în care autorităţile colaborează cu băncile sau cu Poşta Română.

Așadar, se așteaptă ca pensionarii care încasează banii prin poştă să-i primească începând cu ziua de luni, 2 septembrie 2024. Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), achitarea pensiilor pe carduri se face în jurul datei de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni.

Simona Bucura Oprescu: 82,56% din pensii au fost majorate

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că 82,56% din pensii au fost majorate ca urmare a recalculării, explicând că pensia medie în iulie 2024 a fost de 2.250, iar din septembrie va crește la 2.761 de lei.

Totodată, ministrul a dezvăluit că peste 800.000 de pensii nu vor fi majorate după recalculare.

„Pe 26 august începe să fie virată prima tranșă către Poșta Română, iar de pe 2 septembrie va începe livrarea banilor de către factorii poștali către pensionari. Pe data de 12 septembrie vor fi virați banii pentru cei care își primesc banii pe card”, a declarat ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, potrivit Antena 3 CNN.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”